Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), în parteneriat cu Animest, continuă concursul BANDA ASAP, de această adresându-se elevilor din București, Ilfov și Constanța.

Pentru a participa la concurs, elevii trebuie să deseneze povestea lor într-un șablon de benzi desenate, care se descarcă de pe site-ul oficial ASAP România. Desenele trebuie apoi să fie înscrise de către un profesor, până pe 6 noiembrie.

Benzile desenate câștigătoare vor aduce premii elevilor, unităților de învățământ și profesorilor coordonatori. Astfel, 8 table interactive vor ajunge la școlile și liceele declarate învingătoare, cei 8 elevi care au convins juriul vor primi câte un hoverboard, iar profesorii care au înscris și ghidat în concurs elevii câștigători, vor primi un curs online de dezvoltare personală.

„După un start atât de creativ și entuziast al concursului BANDA ASAP în Brașov și Iași, mutăm polul benzilor desenate spre zona de sud și sud-est a țării și îi așteptăm pe elevii din București și din Județele Ilfov și Constanța să ne bucure cu lucrările lor. Alegerea orașelor a venit firesc, evoluția lor e una frumoasă în programul ASAP, administrațiile de aici fiind constant deschise la sugestiile noastre de îmbunătățire a infrastructurii de colectare în școli” – Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

„O temă de concurs ofertantă, premii numeroase și o șansă pentru elevi de a se gândi cum ar arăta pentru ei eroul reciclării. Sunt cel puțin 3 motive foarte bune pentru care să participe în concurs, iar eu abia aștept să le jurizez lucrările împreună cu ceilalți doi colegi experți. Suntem încântați de acest parteneriat început alături de programul ASAP și ne entuziasmează poveștile aflate până acum, așa încât vrem să continuăm să descoperim eroii reciclării. Le transmit elevilor curaj, inspirație și multă baftă!” – Ligia Soare, cofondator și coorganizator Animest.

Dacă tema de concurs e respectată, juriul va trebui să mai țină cont de încă două criterii de selecție, și anume: creativitatea autorului și aspectul vizual al desenului. Câștigătorii concursului vor fi anunțați pe 27 noiembrie.