În ultimele două decenii comportamentul consumatorilor s-a schimbat radical, iar decizia de cumpărare nu mai este demult luată exclusiv pe considerente financiare sau de funcționalitate a produsului. Accentul pus pe sustenabilitate sensibilizează consumatorii, motivează angajații și încurajează investitorii să injecteze capital într-un business concentrat pe grija pentru generațiile viitoare. Jurnal de Sustenabilitate a stat de vorbă cu Murat Büyükerk, Chief Executive Officer Arctic despre ce înseamnă sustenabilitatea în industria producătoare de electrocasnice și cum a revoluționat conceptul de Industry 4.0 o întreagă industrie de profil.

Ce înseamnă sustenabilitatea în industria producătoare de electrocasnice și mai ales ce înseamnă aceasta pentru Arctic?

Producătorii de electrocasnice au făcut pași importanți către un viitor durabil, un demers obligatoriu, având în vedere că este vorba de o industrie care consumă o cantitate semnificativă de materii prime, energie și resurse. Emisiile din Domeniul 3 – din faza de utilizare – au un impact major asupra mediului, de aceea industria se concentrează pe electrocasnice care sunt din ce în ce mai eficiente din punct de vedere energetic și din punct de vedere al resurselor utilizate.

Durabilitatea și reparabilitatea sunt importante pentru a reduce deșeurile. Perspectiva asupra sustenabilității trebuie însă să fie mai largă. Din punctul nostru de vedere este necesar să includă o serie întreagă de aspecte, de la etica în lanțul de aprovizionare la producție verde și ambalaje eco-friendly, de la susținerea egalității de gen în tehnologie și inovare până la sprijinirea comunităților. Pentru Arçelik, compania-mamă a Arctic, sustenabilitatea stă în centrul modelului de afaceri și suntem mândri că România reprezintă un exemplu în acest sens.

Ca urmare a inovațiilor implementate la fabrica de mașini de spălat din Ulmi, prima fabrică Industry 4.0 din România, consumul de energie per produs a scăzut în medie pe an cu 17%, cel de apă cu 25%, iar emisiile de gaze cu efect de seră Domeniul 1 și 2 cu 22%, în linie cu obiectivele de mediu ale grupului Arçelik. Ca recunoaștere a performanțelor sale în domeniul sustenabilității, fabrica din Ulmi a primit statutul de Sustainability Lighthouse din partea Forumului Economic Mondial (WEF), fiind una dintre cele doar zece astfel de unități de producție din lume și singura de acest fel din regiune. Ne propunem să reducem emisiile din Domeniul 1 și Domeniul 2, dar și a celor din Domeniul 3 provenind din utilizarea produselor vândute cu 50,4% până în 2030 – comparativ cu anul 2018 – și ne angajăm să atingem net zero în lanțul valoric până în 2050.

Cum poate fi redus impactul producției asupra mediului?

Industry 4.0 are potențialul de a revoluționa tranziția către sustenabilitate. Fabrica Arctic de mașini de spălat rufe din Ulmi ilustrează modul în care transformarea digitală poate contribui la introducerea unei economii circulare eficiente din punctul de vedere al resurselor. Unitatea folosește 100% electricitate verde și sisteme de energie regenerabilă pentru încălzire și răcire, cu panouri solare fotovoltaice pe acoperiș (930 kWp) și energie solară concentrată (700 kWth). Planurile noastre includ creșterea capacității fotovoltaice cu 160% în prima jumătate a anului 2023. Un model „digital twin” al centralei auto-ajustează iluminatul și optimizează sistemele de răcire și încălzire.

De asemenea, am automatizat până la 80% din procesele logistice interne. Astfel am reușit să reducem costurile operaționale cu 11%, dar și să creștem calitatea produselor, să îmbunătățim eficiența în producție sau să reducem reprelucrările și reparațiile cu 20-30%. Peste 200 de roboți lucrează cot la cot cu oamenii, ceea ce duce la o creștere cu 30% a productivității. 70% din apa totală utilizată în timpul procesului de producție este reciclată, datorită sistemelor avansate de tratare a apelor uzate și colectare a celor pluviale.

Cum vedeți tranziția către o economie circulară și ce pași a făcut Arctic în această direcție?

Trecerea de la un model liniar la o economie circulară necesită o abordare holistică. Cheia este integrarea principiilor de sustenabilitate la fiecare nivel al lanțului valoric, de la furnizori până la dezvoltarea produsului și faza de utilizare. Strategiile de economie circulară reduc consumul de resurse și emisiile. Creșterea ratelor de reciclare a aparatelor electrocasnice, utilizarea materialelor reciclate în produse și ambalajele acestora, refolosirea produselor și a pieselor sunt pași importanți pe care i-am făcut în această direcție. Anul acesta am deschis un hub regional de piese de schimb în județul Argeș care deservește 67 de țări, o dovadă a importanței reparabilității pentru grup și pentru Arctic, care se mândrește cu cea mai mare rețea de service pe plan local.

Compania noastră evoluează constant la toate aceste capitole – durabilitate, reparabilitate și reciclare. Dezvoltăm produse și servicii care au drept scop prevenirea și reducerea poluării cu plastic. De exemplu, în cazul mașinii de spălat sau a mașinii de spălat cu uscător EcoTub, aproximativ 60 PET-uri de 0,5 litri sunt folosite în crearea manșonului cuvei. Cuptorul EcoFiber are elemente din plastic ce au în componență plase de pescuit reciclate și deșeuri din fire industriale.

Cât de important este pentru companii să promoveze practicile sustenabile?

Epuizarea resurselor naturale și lupta împotriva schimbărilor climatice ar trebui să fie prioritatea tuturor, de la sectorul public la cel privat. Cooperarea între toți actorii – furnizori, producători, consumatori – este cu siguranță strategia câștigătoare. Fără sustenabilitate nu putem vorbi de viabilitatea pe termen lung a unei afaceri. Tehnologiile Industry 4.0, cum ar fi inteligența artificială sau IoT, susțin atât sustenabilitatea, cât și competitivitatea. Consumatorii își doresc să interacționeze cu companii despre care știu că acționează în mod responsabil, iar angajații se simt mai motivați să lucreze pentru o astfel de afacere. Inovația ne permite să aducem pe piață cele mai bune soluții în cel mai scurt timp posibil și să facem viața mai ușoară pentru milioane de consumatori din 80 de țări.