Apa Nova București anunță organizarea celei de-a treia ediții a olimpiadei „Natura dintre Ape”, dezvoltată în parteneriat cu EducatiePrivata.ro. Competiția, adresată elevilor din clasele II–VII din București și Ilfov, urmărește să crească interesul generației tinere pentru științele naturii și protecția ecosistemelor.
Olimpiada va avea loc online, pe 31 mai 2025, iar festivitatea de premiere este programată pentru 14 iunie 2025, moment în care cei mai implicați „campioni ai biodiversității” vor fi recompensați cu premii atractive: locul I – 2.000 lei, locul II – 1.500 lei, locul III – 1.000 lei, un premiu pentru fiecare clasă. Totodată, primii 90 elevi vor primi kit-uri cadou pentru a-i încuraja să exploreze ecosistemele naturale locale.
”La baza acestei inițiative se află o convingere profundă: educația ecologică este cheia unui viitor sustenabil, iar protejarea naturii este o misiune comună, care începe de la vârste fragede. Din acest motiv, începând cu anul 2026, Olimpiada „Natura dintre Ape” va fi extinsă la nivel național, oferind acces tuturor elevilor din România, indiferent de județ, la un program educațional complex, care îmbină cunoașterea științifică, creativitatea și responsabilitatea față de natură”, a declarat Mădălin Mihailovici, Director General Apa Nova București.
Din 2022 și până în prezent, peste 1.500 de elevi din școlile publice și private din Capitală și județul Ilfov au participat la această competiție despre biodiversitate.
”În contextul în care problemele de mediu devin tot mai presante, „Natura dintre Ape” răspunde nevoii de a educa tinerii și de a-i încuraja să devină activi în protejarea naturii. Proiectul le oferă nu doar cunoștințe valoroase, ci și motivația de a contribui la schimbarea pozitivă din comunitățile lor. Ne dorim ca sustenabilitatea să devină o valoare esențială, integrată în comportamentele și alegerile zilnice ale fiecărei persoane”, a declarat Oana Dimofte, fondator Educație Privată.

Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate