Alesonor, dezvoltator rezidențial specializat în proiecte sustenabile, a demarat construcția campusului Verita International School & Kindergarten în cadrul Amber Forest.

Cu o investiție estimată la aproximativ 18 milioane EUR, Amber Verita Campus va fi prima școală nZEB din România. Respectând cele mai înalte standarde de eficiență energetică și integrând principii de design bioclimatic, campusul va avea un consum de energie aproape zero, amprentă de carbon redusă și costuri operaționale mai mici, oferind totodată un confort sporit și beneficii pentru sănătatea elevilor.

Deschiderea oficială a campusului Amber Verita și prima zi de școală sunt programate pentru septembrie 2026. Proiectul va fi dezvoltat în două etape, pe o suprafață de 15.000 mp, și va găzdui școală, grădiniță și afterschool, precum și facilități sportive, pentru copii cu vârste între 2,5 și 18 ani. Dezvoltat pentru a răspunde cerințelor educației moderne, campusul va aloca doar 20% din suprafața totală construcțiilor, restul terenului fiind dedicat zonelor verzi extinse, terenurilor de sport (inclusiv o sală de sport și o piscină interioară), precum și parcurilor menite să încurajeze un stil de viață sănătos.

Noul campus va contribui la consolidarea și dezvoltarea integrată a suburbiei complete Amber Forest, care a obținut recent certificarea Platinum conform sistemului de evaluare LEED v4.1 pentru Comunități: Planificare și Design, devenind primul proiect rezidențial din Europa care primește această recunoaștere din partea U.S. Green Building Council (USGBC).

Demararea lucrărilor de construcție pentru campusul Amber Verita consolidează angajamentul nostru strategic de a dezvolta comunități sustenabile și complete. Prin implementarea unor facilități educaționale de excepție în cadrul Amber Forest și prin dezvoltarea primei școli nZEB din România, contribuim activ la creșterea calității vieții familiilor din zona de nord a capitalei”, a declarat Alex Skouras, Managing Partner al Alesonor.

”La Verita, ne dedicăm formării elevilor cu abilități sociale, emoționale, etice și de gândire critică, esențiale pentru a trăi o viață cu sens și impact. Suntem mândri să împărtășim aceste valori cu Alesonor și comunitatea Amber Forest și suntem entuziasmați să ne deschidem porțile și să primim familii din Amber Forest și din cartierele învecinate. În următoarea perioadă, vom derula o serie de inițiative menite să faciliteze dialogul cu părinții și să le ofere informații asupra modelului nostru educațional. De asemenea, vom organiza ateliere interactive pentru întreaga comunitate Amber, inclusiv sesiuni de parenting, experiențe de învățare atractive pentru elevi și evenimente comunitare”, a declarat Richard Joannides, Fondatorul Verita International School & Kindergarten.