Carrefour România prezintă profilul de consum al clienților săi din platforma de loialitate Act for Good. Integrată în aplicația mobilă Carrefour, comunitatea Act for Good reunește în prezent peste 3 milioane de utilizatori la 4 ani de la lansarea programului.
”Act for Good reprezintă un instrument prin care putem anticipa principalele tendințe de consum, adapta portofoliul de produse în timp real și dezvolta oferte personalizate, aliniate cu nevoile utilizatorilor. Este esențial să rămânem mereu conectați la nevoile în schimbare ale clienților noștri, pentru a le putea oferi nu doar acces la produsele de care au nevoie, ci și o experiență fluidă în fiecare interacțiune”, declară Narcis Horhoianu, Chief Marketing Officer și membru board în cadrul Carrefour România.
În 2024, Act for Good a transformat 5.000.000 de puncte donate în fapte bune pentru 7 cauze sociale, printre care Pune binele în mișcare – Asociația InspirAction, Mărțișor de Bine – Open Door Foundation, Donează pentru Pedale Salvatoare 3.0 – Asociația pastel, Banca de alimente, Sădește un bine în Cooperativa Brezoaele, Donează pentru oamenii din Galați și Vaslui – Crucea Roșie, Ora de educație și distracție – Logiscool și Asociația Somaschi.
Datele colectate în 2024 arată că românii preferă să pună în coșuri legume, fructe și verdețuri de proveniență locală, dar și produse tradiționale și ecologice. În prezent, Carrefour colaborează cu o rețea de peste 1.500 de producători locali pentru produse proaspete și ultra-proaspete, marcă proprie și parte din programele originale Deschidem Vinul Românesc, Poftim Brânza Românească, Creștem România BIO și Grădina Noastră. Dintre aceștia, aproximativ 600 sunt producători ultra-locali și situați la o distanță de maximum 50 km față de magazine.
În topul legumelor românești se află morcovii, care au apărut pe peste 1,1 milioane de bonuri de cumpărături, castraveții și ceapa galbenă.
În ceea ce privește verdeturile românești, preferințele se îndreaptă către pătrunjelul verde, cu peste 717.000 de apariții pe bonuri, ceapa verde și mărarul.
În categoria fructelor românești merele Golden sunt pe primul loc cu peste 305.000 de bonuri, urmate de merele Idared. Afinele și prunele completează clasamentul.
În ultimii ani, s-a observat și un interes tot mai crescut pentru produsele bio. În ceea ce privește preferințele utilizatorilor, bananele bio sunt preferate, cu o creștere de 40%, urmate de lămâile bio, cu o creștere de 76% față de anul precedent, în timp ce laptele bio înregistrează cea mai semnificativă creștere, cu 356% față de 2023.
În ceea ce privește carnea, porcul rămâne preferatul românilor. Printre produsele de carne de porc cele mai achiziționate se numără pulpa de porc, ceafa și spata.

Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate