BASF Coatings, furnizor de soluții inovatoare pentru acoperirea suprafețelor, și Koch International, companie de servicii logistice, au testat cu succes utilizarea camioanelor electrice în cazul transporturilor pe distanțe lungi. Această măsură face parte din strategia amplă a companiei chimice privind sustenabilitatea, care pune accent pe soluții inovatoare pentru un viitor durabil pe întregul lanț valoric.

Pe parcursul fazei de testare, au fost parcurși peste 10.000 km și s-au transportat peste 2.000 de tone de marfă, într-o perioadă de patru săptămâni. Conform acestor teste, consumul mediu de energie al camionului electric a avut drept rezultat o reducere de CO2 cu 45%, comparativ cu un camion diesel.

În plus, necesarul de energie a fost semnificativ mai scăzut decât cel al variantelor diesel similare. Dincolo de eficiență și avantaje ecologice, s-au obținut beneficii economice și în ceea ce privește costurile de exploatare. Avantajele de eficiență identificate au fost în continuare optimizate odată cu trecerea în etapa de implementare.

Rezultatele testului nostru pilot pentru transportul pe distanțe lungi, desfășurat în Germania, au demonstrat în mod clar că aceste camioane electrice reprezintă o soluție viabilă pentru întregul lanț valoric și că utilizarea lor operațională este deja posibilă. Am implementat deja această practică în operațiunile curente și, prin urmare, am redus emisiile de CO2 în transportul între fabrici”, a declarat Victor Kaupe, Head of Regional Transport Management & Logistics EMEA, la BASF Coatings.

Datele actuale, în special cu privire la autonomia și la consumul de energie al camioanelor electrice, sunt concludente. Aceste vehicule aduc o contribuție semnificativă la sustenabilitate – atât pentru noi, cât și pentru partenerii noștri. Rezultatele ne consolidează angajamentul de a integra constant vehiculele electrice în flota noastră”, adaugă Peter Hayn, Team Lead Fleet Management, la Koch International.

Ambele companii plănuiesc să amplifice rezultatele pozitive, prin creșterea numărului de camioane utilizate, integrarea unor locații europene suplimentare și extinderea infrastructurilor de încărcare în aceste locații.

Sustenabilitatea este o componentă esențială a filozofiei corporative a BASF Coatings. Dezvoltăm produse și procese prietenoase cu mediul înconjurător și implementăm practici durabile în afacerile noastre. Alături de partenerii noștri, precum Koch International, ne asumăm responsabilitatea de a crea tehnologii și soluții inovatoare care reduc consumul de energie și emisiile de CO2”, subliniază dr. Markus Piepenbrink, Head of Sustainability, la BASF Coatings.