Studiul „Evaluarea problemelor educaționale ale învățământului simultan”, realizat de World Vision România cu sprijinul Lidl România, oferă prima analiză detaliată a impactului acestui sistem asupra accesului la o educație de calitate. Învățământul simultan, prevalent în mediul rural, presupune predarea simultană către elevi din clase diferite, grupate în funcție de nivel – fie două (Simultan II), trei (Simultan III) sau chiar patru clase (Simultan IV) în aceeași sală de clasă.
Potrivit studiului, aproape o treime dintre cadrele didactice din învățământul simultan consideră că acest sistem oferă doar servicii educaționale minimale, iar principalii factori care împiedică profesorii și învățătorii din învățământul simultan să își desfășoare activitatea în bune condiții sunt lipsa materialelor didactice adecvate pentru acest tip de predare (58%) și lipsa suportului informațional (53%). Totodată, două treimi dintre cadrele didactice intervievate consideră că sărăcia gospodăriilor de proveniență a copiilor este principala barieră în calea performanței acestora în învățământul simultan, în timp ce jumătate dintre cadrele didactie consideră că implicarea copiilor în activități casnice le afectează performanțele școlare. În ceea ce privește necesitatea acestui sistem, 65% dintre cadre didactice consideră că învățământul simultan este benefic pentru copiii înscriși pentru că le oferă totuși o șansă (singura în fapt) de a avea acces la educație la nivelul curriculei naționale.
”Chiar dacă această formă de învățământ este cunoscută de către decidenții naționali ca fiind deficitară și este percepută ca problematică de către toți actorii sistemici, inclusiv de către cadrele didactice. Ultimele trei decenii nu au generat încă intervenții în domeniu care să propună soluții sau alternative pentru cei peste 110.000 de copii care sunt beneficiarii acestui sistem. Învățământul simultan este o soluție de avarie, dar cerințele educaționale sunt aceleași ca și pentru învățământul obișnuit, inclusiv elementele de evaluare a performanței elevilor. Cel mai trist este că acest sistem vine la pachet cu un grad foarte mare de sărăcie al elevilor beneficiari, ceea ce le afectează cu atât mai mult performanțele școlare. Tocmai de aceea, World Vision România își direcționează programul de masa caldă și educație remedială către școlile din simultan, pentru o intervenție complexă acolo unde este cea mai mare nevoie”, a declarat Mihaela Nabăr, directorul executiv al fundației World Vision România.
În acest context, World Vision România lansează noua abordare a proiectului Pâine și Mâine, dedicat în noul an școlar exclusiv elevilor ce studiază în regim simultan. După un apel public către școli, 19 unități de învățământ din 12 județe au intrat în program, mai exact 1.030 de elevi de școală primară care învață în sistem simultan.
Metodologia utilizată în cadrul studiului a fost de tip cantitativ, prin anchetă pe bază de chestionare aplicate în rândul învățătorilor și profesorilor diriginți din clase de simultan. Eșantionul rezultat a avut un volum de 402 respondenți, cadre didactice din învățământul simultan, iar studiul are reprezentativitate națională.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate