Desfășurat la fiecare doi ani și organizat de WorldSkills International, WorldSkills Lyon 2024 a reunit mii de tineri de pe tot globul, care au concurat pentru șansa de a deveni cei mai buni din lume în domeniul lor.
Anul acesta, Lyon a fost gazda unui eveniment de excepție care a reunit 1.400 de competitori, elevi și studenți cu vârsta sub 21 ani, din peste 70 de țări și regiuni din întreaga lume. Tineri talentați s-au întrecut în 59 de secțiuni sau meserii, de la brutărie la tehnologia designului grafic, sudură, robotică și tehnologii web, până la cosmetică, zidărie și mecanică auto. Mai mult, au participat aproximativ 250.000 de vizitatori din Franța și din restul lumii.
La ediția de anul acesta, România a obținut 3 medalii de excelență, competitorii clasându-se în topul celor mai buni din lume în meseria lor:
Mecatronică: Sebastian-Ovidiu Ștefan și Mihai-Cristian Cosma de la Universitatea Transilvania din Brașov, sub coordonarea prof. univ. dr. ing. Luciana Cristea, prof. univ dr. ing. Marius Luculescu și a șef lucr. dr. ing. Leonard Mitu.
Dezvoltare Web: Cătălin Tișcă de la Colegiul Național de Informatică ”Grigore Moisil” din Brașov, pregătit de Ing. Alexandru Podariu și susținut de The KPI Institute și Biodigy.
La nivel național, pregătirea intensivă a competitorilor s-a realizat pe baza standardelor internaționale WorldSkills, prin cooperarea dintre companiile și unitățile de învățământ din care provin experții și competitorii.
Participarea competitorilor și experților români la Olimpiada Internațională de Meserii WorldSkills Lyon 2024 este posibilă prin susținerea companiilor partenere și prin co-finanțarea asigurată de Programul Erasmus+, Acreditarea VET numărul 2024-1-RO01-KA121-VET-000204311 deținută de Fundația WorldSkills România.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate