Începând cu luna mai 2024, Philips România și SOS Satele Copiilor își unesc forțele în beneficiul copiilor din medii vulnerabile, prin campania „Împreună dăruim zâmbete”. Clienții magazinului online www.philips.ro pot susține acest demers prin achiziția oricărei periuțe de dinți Philips Sonicare. Astfel, un procent de 3% din valoarea fiecărei periuțe achiziționate în perioada 1 mai – 30 august 2024 va fi direcționat către SOS Satele Copiilor România.
În urma acestui demers comun, trei case de tip familial din cadrul SOS Satul Copiilor Cisnădie, Sibiu, vor fi dotate cu centrale termice. De asemenea, pentru a oferi zâmbete sănătoase copiilor, Philips pune la dispoziție periuțe de dinți electrice Sonicare For Kids și rezerve de schimb pentru 65 de copii și adolescenți din Satele SOS Mereni și București.
”Grija față de sănătate și prevenție face parte din ADN-ul Philips. Este un punct de interes în jurul căruia ne desfășurăm activitatea, derulând totodată parteneriate cu organizații care ne împărtășesc valorile. Prin acest demers, ne dorim să oferim zâmbete sănătoase și un viitor mai bun pentru copiii din medii vulnerabile, alături de SOS Satele Copiilor. Credem în puterea de a face bine și credem că împreună cu ajutorul clienților, consumatorilor si partenerilor noștri putem dărui zâmbete molipsitoare”, a declarat Alexandra Basica, Manager Oral Health Care, Philips România.
”Este o mare bucurie pentru noi momentul în care comunitatea se adună în jurul copiilor. Suntem, totodată, onorați că Philips România a ales SOS Satele Copiilor pentru cea mai nouă campanie, Împreună dăruim zâmbete. Zâmbetul este reperul unei copilării lipsite de griji, al siguranței și încrederii în forțele proprii. Exact ce ne dorim pentru fiecare copil care crește în casele familiale SOS sau în comunitățile unde suntem prezenți. Campania se încheie în luna septembrie, când începe un nou an școlar și pentru cei 1.000 de copiii pe care îi avem în grijă”, a declarat Diana Podaru, Director SOS Satele Copiilor România.
Pe termen lung, misiunea companiei Philips este aceea de a îmbunătăți sănătatea a peste 200 de milioane de oameni până în 2030, inclusiv prin redefinirea modului în care îngrijirea orală transformă viața de zi cu zi a acestora.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate