ROMPAP, Patronatul Industriei de Celuloză si Hârtie, din care fac parte toți producătorii de celuloză, hârtie și carton ondulat din România, salută votul din Parlamentul European în legătură cu Regulamentul privind Ambalajele și Deșeurile de Ambalaj (PPWR). Regulamentul prevede noi măsuri pentru a face ambalajele mai sustenabile și pentru a reduce cantitatea deșeurilor de ambalaje din UE, consolidând în același timp eficiența piețelor interne.
Noile norme stabilesc, printre altele, obiective de reducere a cantității de ambalaje – cu 5% până în 2030, cu 10% până în 2035 și cu 15% până în 2040 – în special a cantității de deșeuri de ambalaje din plastic. Pentru a limita volumul de ambalaje nenecesare, textul Regulamentului stabilește o pondere maximă de 50% pentru spațiul gol din ambalajele grupate sau folosite pentru transport ori în comerțul electronic. La rândul lor, producătorii și importatorii vor trebui să se asigure că greutatea și volumul ambalajelor sunt reduse la minimum.
De asemenea, unele tipuri de ambalaje din plastic de unică folosință vor fi interzise începând cu 1 ianuarie 2030. Printre acestea se numără ambalajele pentru fructele și legumele proaspete neprocesate, ambalajele pentru alimente și băuturi servite și consumate în cafenele și restaurante, ambalajele miniaturale pentru produse de igienă din hoteluri și pungile de transport din plastic foarte subțire.
Toate ambalajele, cu excepția celor fabricate din lemn ușor, plută, materiale textile, cauciuc, ceramică, porțelan și ceară, vor trebui să fie reciclabile, prin îndeplinirea unor criterii stricte.
”Următorul pas pentru Regulament este să obțină aprobarea formală din partea Consiliului Uniunii Europene, pentru a putea intra în vigoare. Este un demers așteptat atât de către producătorii de ambalaje, cât și de către consumatorii care își doresc să facă alegeri corecte, mai sustenabile, dar fără a renunța la produsele pe care le preferă. Pentru companiile membre ROMPAP, adoptarea modelului de economie circulară și inovația au reprezentat întotdeauna o prioritate însă acum, în noul context, avem convingerea că vom putea găsi soluții eficiente și vom aduce o contribuție importantă la atingerea țintelor UE”, declară Paul-Henri Kohler, Președinte ROMPAP.
Potrivit estimărilor, Regulamentul urmează să fie adoptat în a doua jumătate a lui 2024. Ulterior, fiecare stat membru al Uniunii Europene va trebui să își adapteze legislația la noile cerințe.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate