Kaufland România, unul dintre cei mai mari angajatori privați din România, a plantat, în perioada martie 2021 – aprilie 2023, o pădure, egală cu numărul de angajați, în comuna Scorțeni, județul Prahova. Pădurea Kaufland, plantată de către angajații companiei, este cel mai amplu proiect de voluntariat intern, dezvoltat de Kaufland și Asociația Act for Tomorrow, fiind totodată un proiect strategic de sustenabilitate și implicare socială.
Pădurea plantată în formă de „K”, inspirată din logo-ul companiei, cuprinde 16.000 de puieți din 6 specii diferite de arbori, stejar roșu, stejar pedunculat, tei, frasin, ulm, sălcioară și se întinde pe o suprafață de 4 hectare. 610 angajați au participat ca voluntari la cele 9 evenimente de plantare organizate în ultimii doi ani, contribuind la nașterea unei noi păduri în comuna Scorțeni, care va deveni o nouă sursă de oxigen pentru comunitatea locală. Printre voluntarii implicați s-a numărat și Marco Hößl, CEO Kaufland România și Moldova, care a plantat alături de echipa Kaufland.
Proiectul, dezvoltat cu sprijinul Primăriei Scorțeni, a pornit de la nevoia de a crește suprafețele împădurite din țara noastră, aflată sub media Uniunii Europene de 38% și sub obiectivul Programului Natura 2000 de 40%, conform datelor Institutului Național de Statistică. Județul Prahova înregistrează o suprafață împădurită de doar 30.5%, situându-se sub media europeană.
În paralel, obiectivul intern al inițiativei a fost promovarea culturii voluntariatului și încurajarea participării angajaților la acțiuni sociale, civice și de mediu realizate de Kaufland. Campania a avut ca element central conceptul de „Ambasadori ai Pădurii” și a vizat implicarea angajaților Kaufland din întreaga țară, din magazine, depozite și din departamente precum achiziții, IT, resurse umane, comunicare, etc.
”Pădurea Kaufland este continuarea angajamentului nostru față de mediu și comunitatea locală. Este darul nostru pentru generațiile viitoare, care merită să moștenească o lume mai verde și mai curată. Le mulțumesc colegilor care au participat activ la activitățile de plantare și care au demonstrat, încă o dată, că implicarea face diferența”, a declarat Marco Hößl, CEO Kaufland România și Moldova.
În toamna lui 2022 a fost amplasat și gardul de protecție care înconjoară noua pădure. Următorii pași ai programului vor consta în completarea, mentenanța, monitorizarea și îngrijirea puieților până la maturitate, astfel încât tânăra pădure de la Scorțeni să devină o veritabilă sursă de oxigen și un adăpost al biodiversității. În același timp, odată ajunsă la maturitate, Pădurea Kaufland va fi și o pădure de agrement, unde compania și partenerii săi vor derula activități culturale, sociale și de mediu, devenind astfel un spațiu deschis comunității.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate