Banca Comercială Română, împreună cu Asociația Fab Lab Iași și Asociația EduPedu, anunță startul turneului național alături de roboțelul Pepper, cu o serie de evenimente inedite de educație financiară ce vor avea loc în școlile din șapte județe din România. Turneul va avea loc în perioada martie-iunie 2023, în orașele Timișoara, Câmpia Turzii, Cluj, Iași, Brașov, București, Constanța, Galați, și se adresează tuturor elevilor din școlile selectate.
Pepper este un roboțel simpatic și inteligent, pregătit să discute cu elevii de toate vârstele despre educație financiară, consum responsabil și să îi ajute cu sfaturi despre cum își pot gestiona mai bine bugetul și obiectivele. În plus, Pepper se pricepe și la conversație, știe să pozeze amuzant și are și câteva mișcări de dans inedite, care îl ajută să se împrietenească rapid cu copiii.
Tunerul lui Pepper a început pe 24 martie, la Timișoara, ocazie cu care 1.300 de elevi din ciclul primar ai Școlii Gimnaziale nr. 30, au avut ocazia să îl cunoască pe roboțel și să învețe cum se gestionează banii, să danseze și să se distreze alături de el.
Sesiunile cu Pepper vor continua în perioada martie – iunie 2023. Roboțelul Școlii de Bani va vizita elevii dintr-o serie de școli, în fiecare dintre cele opt orașe incluse pe harta turneului, conform programului ce urmează să fie comunicat pe pagina de Facebook a Școlii de Bani.
„ Prin inițiative precum turneul lui Pepper, ne dorim să aducem educația financiară mai aproape de elevii de azi, într-un mod interactiv și inedit, care să le trezească interesul pentru subiect și să îi ajute să devină adulții de mâine, împliniți și încrezători.”, a declarat Claudia Oprescu, Expert CSR, BCR și Școala de Bani.
Pentru a-l vedea pe Pepper și învăța alături de el, cei care nu vor avea ocazia să îl cunoască în cadrul turneului, pot viziona seria de videoclipuri deja înregistrate de simpaticul roboțel. Videoclipurile sunt disponibile pe site-ul Școlii de Bani, la link-urile: Invata cu Pepper despre bani | Scoala de bani | BCR sau Intreaba-l pe Pepper despre bani | Scoala de bani | BCR. În cadrul videoclipurilor, Pepper explică de ce este necesar să avem cunoștințe de educație financiară, cum ne putem optimiza cheltuielile sau cum ne influențează bugetul aspecte precum „factorul latte”.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate