L’Oréal a anunțat o nouă investiție în proiectul condus de Geno, companie de biotehnologie, pentru a crea alternative sustenabile la ingredientele cheie din produsele cosmetice. L’Oréal va fi membru fondator, alături de Unilever și Kao.
Prin această investiție se urmărește crearea de noi ingrediente sustenabile derivate din organisme vii, care să înlocuiască treptat ingredientele tradiționale. Biotehnologia este una dintre cele patru discipline Green Sciences ale Grupului L’Oréal, care se concentrează pe folosirea organismelor vii pentru furnizarea de materii prime, respectând în același timp biodiversitatea, resursele naturale și ecosistemele acvatice. Investiția contribuie la reducerea amprentei asupra mediului a industriei de frumusețe și reprezintă un pas important în direcția îndeplinirii angajamentelor L’Oréal for the Future pentru 2030.
„La L’Oréal, credem că știința are puterea de a crea o lume mai bună și ne angajăm să ne folosim expertiza pentru a genera schimbări pozitive în industria frumuseții. De aceea, am făcut din Green Sciences piatra de temelie a cercetării noastre. Suntem încântați de parteneriatul cu Geno, a cărui abordare unică în dezvoltarea de ingrediente alternative, bazate pe biotehnologie, se aliniază perfect cu viziunea noastră pentru un viitor mai sustenabil”, a declarat Barbara Lavernos, Deputy Chief Executive Officer responsabilă cu Cercetarea, Inovarea și Tehnologia la L’Oréal.
„Angajamentul L’Oréal accelerează și mai mult obiectivul Geno de a reduce emisiile globale de carbon cu peste 100 de milioane de tone în următorii ani, vizând piețele de materiale la scară largă. Tehnologia Geno a fost dezvoltată încă de la început pentru a accelera tranziția materialelor prin furnizarea de ingrediente sustenabile la scară largă, iar această colaborare este pregătită să facă exact acest lucru pentru industria frumuseții și a îngrijirii personale”, a declarat Christophe Schilling, Chief Executive Officer, Geno.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate