Începând cu 1 ianuarie 2021, statele membre ale Uniunii Europene plătesc o resursă proprie calculată pe baza cantității de deșeuri de ambalaje din plastic nereciclate, prin aplicarea unei cote uniforme de 0,80 euro/kg, cu mecanisme de ajustare prevăzute pentru anumite state membre.

Potrivit informațiilor comunicate de Ministerul Finanțelor, contribuțiile achitate de România au fost de 568.441.792 lei în 2021, 967.520.790 lei în 2022, 1.076.896.768 lei în 2023 și 1.316.701.387 lei în 2024. În perioada 1 ianuarie – 1 octombrie 2025, suma indicată este de 1.125.859.520 lei. Însumate, aceste valori ajung la 5.055.420.257 lei, adică aproape 1 miliard de euro.

Nivelul sumei evidențiază și dimensiunea problemei sistemului de colectare și reciclare. Fiecare kilogram de ambalaj din plastic care rămâne nereciclat influențează baza de calcul a contribuției naționale și, implicit, presiunea exercitată asupra bugetului public.

Unde trebuie concentrat efortul?

În primul rând, accesul la colectarea separată trebuie să fie real și constant. Existența formală a unei pubele sau a unui sac galben nu este suficientă dacă deșeurile sunt ridicate neregulat, fracțiile sunt amestecate ulterior sau cetățenii nu primesc instrucțiuni clare privind ambalajele acceptate.

În al doilea rând, traseul materialului trebuie verificat de la generator până la instalația de reciclare. Datele privind cantitățile colectate, sortate, respinse și reciclate trebuie să fie coerente și verificabile. Fără această trasabilitate, raportarea poate arăta activitate fără a demonstra însă rezultatul final: transformarea deșeului în materie primă secundară.

În al treilea rând, producătorii, organizațiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului, autoritățile locale, operatorii de salubritate, sortatorii și reciclatorii trebuie să lucreze pe indicatori compatibili și comparabili. Cantitatea introdusă pe piață, cantitatea colectată și cantitatea efectiv reciclată nu sunt noțiuni interschimbabile, iar diferențele trebuie explicate și documentate.

Contribuția bazată pe plasticul nereciclat nu este, în sine, un substitut pentru investițiile în colectare, sortare și reciclare. Plata către bugetul UE nu construiește automat infrastructură locală și nu rezolvă lipsa de trasabilitate. De aceea, obiectivul public trebuie să fie reducerea bazei care generează contribuția: mai puține ambalaje inutile, o colectare separată mai bună și o cantitate mai mare de plastic efectiv reciclat.

Cele aproape 1 miliard de euro aferente perioadei 1 ianuarie 2021 – 1 octombrie 2025 oferă o măsură clară a costului inacțiunii.

Material de opinie de Adrian Teampău, Director, Taxe de mediu și Economie circulară, și Anca Andrei-Cimbru, Manager, Taxe de mediu și Economie circulară, Deloitte România