Finanțat de Fundația OMV Petrom și implementat de Salvați Copiii România, programul „Primul pas spre sănătate” contribuie la reducerea mortalității infantile prin îmbunătățirea accesului gravidelor, mamelor și copiilor de până la 5 ani la servicii medicale primare de calitate.

Ediția a treia a programului, desfășurată în perioada aprilie 2025 – martie 2026, a vizat dotarea a 61 de cabinete de medicină de familie selectate printr-un concurs național deschis. Cabinetele au primit aparatură pentru monitorizarea sănătății mamei și copilului, între care ecografe, electrocardiografe, defibrilatoare automate, holtere pentru tensiune arterială, pulsoximetre și dopplere fetale. Echipamentele au ajuns în cabinete din 25 de județe, care deservesc 10.887 de copii, 6.648 de mame și 1.609 gravide.

Impactul măsurat:
96% dintre beneficiare au primit consultații în cabinetul medicului de familie, 72% au beneficiat de analize de sânge, iar 80% declară că serviciile primite au fost gratuite în totalitate;
92% dintre beneficiare indică medicul de familie drept principala sursă de informații privind sănătatea în perioada sarcinii și după naștere, iar 96% afirmă că au primit informații sau consiliere privind sănătatea mamei și copilului;
64% dintre medici declară că au dezvoltat serviciile de monitorizare prenatală;
98% dintre femeile însărcinate au beneficiat de cel puțin un control sau investigație prenatală în comunitate;
71% dintre medicii de familie consideră că a crescut ponderea consultațiilor cu caracter preventiv;
44% dintre medicii de familie consideră că necesitatea trimiterii pacienților către spitale s-a redus semnificativ.

”Intervenția a fost orientată către familii care cumulează mai mulți factori de vulnerabilitate: participare redusă pe piața muncii, dependență economică ridicată, venituri modeste raportate la dimensiunea gospodăriei și responsabilitatea îngrijirii unui număr mare de copii mici. În acest context, investițiile realizate prin Programul „Primul pas spre sănătate” au potențialul de a produce beneficii care depășesc sfera strict medicală, contribuind la reducerea costurilor suportate de familii, la creșterea accesului la servicii preventive și la diminuarea inegalităților în accesul la asistența medicală primară”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

”Programul „Primul pas spre sănătate” demonstrează că investițiile în medicina de familie generează impact pe termen lung în comunitățile vulnerabile. Prin acces mai bun la monitorizarea sarcinii, prevenție și educație pentru sănătate, contribuim la combaterea cauzelor prevenibile ale mortalității infantile și la crearea unor șanse mai bune la o viață sănătoasă pentru fiecare copil”, a declarat Amalia Fodor, Director Executiv, Fundația OMV Petrom.

Cercetarea sociologică s-a desfășurat în cadrul programului „Primul pas spre sănătate”, derulat de Salvați Copiii România și finanțat de Fundația OMV Petrom. Evaluarea impactului ediției a treia a Programului „Primul pas spre sănătate” a urmărit analiza efectelor produse de dotarea cabinetelor de medicină de familie asupra accesului la servicii medicale, asupra activității cabinetelor beneficiare și asupra experienței pacientelor care au utilizat serviciile medicale oferite în cadrul acestora. În acest scop a fost utilizată o metodologie mixtă, care a combinat analiza datelor cantitative provenite din surse primare cu date administrative furnizate de cabinetele medicale participante la program.