Auchan România, în parteneriat cu Habitat for Humanity, lansează „Căsuțe pentru căsuțe”, un proiect de solidaritate prin care vor fi construite 10 locuințe pentru familii aflate în situații de vulnerabilitate. Auchan a alocat 625.000 de euro pentru realizarea proiectului, iar locuințele vor fi construite în perioada 2026-2027, în două localități din județele Bacău și Prahova.

Clienții Auchan pot susține inițiativa prin achiziția unor căsuțe de jucărie, colecționabile și disponibile în magazinele retailerului. Banii proveniți din vânzarea acestora sunt direcționați ca sprijin pentru construcția de case pentru familiile nevoiașe.

”La 20 de ani de Auchan în România, recunoștința noastră către clienți și comunități se exprimă și prin ceea ce facem concret pentru ele. Prin Căsuțe pentru căsuțe, un gest simplu făcut la cumpărături capătă o semnificație mult mai mare. Noi am făcut deja primul pas prin susținerea construcției celor 10 locuințe, iar acum îi invităm și pe clienții noștri să ni se alăture. O căsuță construită acasă, împreună cu cei dragi, poate deschide o conversație despre ce înseamnă să ai un loc sigur în care să trăiești și despre cum îi putem sprijini pe ceilalți. Această idee merge mai departe și în școli, unde copiii vor construi împreună și vor descoperi sensul solidarității, Pur și simplu, le mulțumim tuturor celor care aleg să fie parte din acest proiect”, a declarat Raluca Mindirigiu, Director Marketing și Relații Client, Auchan România.

”Parteneriatul nostru cu Habitat for Humanity a început în 2023 și a crescut de la an la an în jurul unei mize: sprijinirea familiilor pentru care accesul la o locuință sigură și decentă este încă o provocare majoră. Anul acesta, prin susținerea construirii a 10 locuințe, vrem să oferim stabilitate și un punct real de plecare unor familii aflate în situații de vulnerabilitate. Pentru noi, impactul acestui proiect se vede în viața de zi cu zi a beneficiarilor, în siguranța pe care o casă o poate aduce și în șansa de a trăi împreună cu familiile lor în condiții mai bune. În același timp, colegii Auchan vor putea fi din nou alături de echipele Habitat pe șantiere și să contribuie direct la realizarea acestor locuințe, ca voluntari”, a declarat Corina Dospinoiu-Imre, Director Sustenabilitate, Auchan România.