CEC Bank și Exim Banca Românească au semnat contractul de finanțare destinat dezvoltării proiectului Centralei Electrice de Termoficare CET Titan, investiție realizată de Titan Power S.A., companie de proiect deținută majoritar de Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie – SAPE S.A. și minoritar de Electrocentrale Grup S.A. (ELG S.A.). Casa de avocatură NNDKP a acordat asistență juridică în structurarea și implementarea tranzacției.

În valoare de aproximativ 289 milioane de lei, finanțarea reprezintă un pas esențial pentru implementarea unuia dintre cele mai importante proiecte energetice aflate în dezvoltare în România. Noua CET Titan va fi prima centrală electrică de termoficare construită de la zero în București după anul 1979 și va contribui la consolidarea securității energetice a Capitalei și la reducerea impactului asupra mediului prin utilizarea unor tehnologii moderne de cogenerare.

Prin această finanțare, CEC Bank susține un proiect de importanță strategică pentru infrastructura energetică a României și pentru dezvoltarea Capitalei. Ne propunem să fim un partener activ în finanțarea investițiilor care contribuie la modernizarea economiei, la creșterea competitivității și la dezvoltarea unor infrastructuri esențiale pentru comunități și mediul de afaceri. CET Titan este un exemplu de investiție care generează valoare pe termen lung și răspunde unor obiective majore privind securitatea energetică și eficiența utilizării resurselor”, a declarat Adrian Musat, Director al Direcției Companii Mari din cadrul CEC Bank.

Această finanțare reflectă angajamentul nostru de a susține proiecte cu impact direct și pozitiv asupra vieții oamenilor. Ne bucurăm să contribuim, alături de ceilalți parteneri, la această investiție importantă, care va sprijini modernizarea infrastructurii energetice a Capitalei și va crește siguranța alimentării cu energie electrică și termică, cu impact redus asupra mediului și cu beneficii pe termen lung pentru locuitori. Susținerea unor astfel de investiții confirmă capacitatea noastră de a fi partener financiar de referință pentru proiectele companiiilor care investesc în dezvoltare și contribuie la dezvoltarea sustenabilă a economiei și a comunităților”, a spus Traian Halalai, Președintele Executiv al Exim Banca Românească.

Suntem onorați că am asistat băncile finanțatoare într-o tranzacție de referință pentru infrastructura energetică a municipiului București, un proiect cu impact direct asupra eficienței, sustenabilității și securității energetice. Prețuim foarte mult colaborarea cu CEC Bank și Exim Banca Românească și implicarea acestora în finanțarea unor investiții esențiale pentru modernizarea infrastructurii din acest sector. Sunt mândră de echipa noastră de avocați, care a gestionat cu profesionalism și dedicare complexitatea acestei tranzacții. Le mulțumim tuturor pentru încredere și pentru contribuția la finalizarea cu succes a unui proiect atât de important”, a declarat Alina Radu, Partener și unul dintre coordonatorii practicii de Drept Bancar și Finanțări a NNDKP.

Centrala urmează să producă aproximativ 400 GWh de energie electrică anual, care va fi livrată în Sistemul Energetic Național, precum și aproximativ 200 GWh anual de energie termică destinată Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică al Municipiului București. Noua centrală va utiliza tehnologii moderne de cogenerare pe gaze naturale, proiectate pentru atingerea unui randament energetic total de aproximativ 90%, reducând consumul specific de combustibil și emisiile de gaze cu efect de seră. În același timp, proiectul este conceput astfel încât să permită, pe viitor, utilizarea combustibililor cu emisii reduse de carbon, inclusiv a amestecurilor de gaze naturale și hidrogen.