Pe piața din România, sustenabilitatea este aproape exclusiv asociată cu practicile pe care companiile le adoptă în afaceri, cu scopul de a-și atinge obiectivele de mediu, sociale și de guvernanță. Foarte puțin însă, se vorbește despre protecția sustenabilă a patrimoniului, un concept pe care, Cătălin Guriță, președintele fundației WIN for ART, l-a detaliat într-un interviu exclusiv pentru Jurnal de Sustenabilitate.

Cum definim „protecția sustenabilă a patrimoniului” pe termen lung, nu doar intervenție de urgență?

Protecția sustenabilă a patrimoniului înseamnă, în primul rând, trecerea de la reacție la prevenție. Realitatea actuală arată însă un dezechilibru major, deoarece intervențiile apar, de cele mai multe ori, doar în situații critice, iar mecanismele de prevenție sunt fragmentate sau inexistente. Lipsa unei infrastructuri dedicate, absența unor baze de date actualizate și incoerența politicilor publice conduc la întârzieri, pierderi și costuri mult mai mari pe termen lung. În multe cazuri, patrimoniul este tratat punctual, în funcție de context sau vizibilitate, nu ca parte a unui sistem care necesită gestionare continuă. Protecția sustenabilă a patrimoniului nu se poate referi doar la aceste intervenții izolate, ci la necesitatea construirii unui sistem stabil care reduce riscurile înainte ca acestea să producă pierderi. Acest tip de protecție implică infrastructură dedicată, mecanisme de monitorizare continuă, politici publice coerente și instrumente financiare care susțin conservarea pe termen lung. În același timp, presupune formarea unei culturi a responsabilității, în care patrimoniul este perceput ca o resursă comună care trebuie gestionată constant, nu salvată ocazional sau atunci când aduce beneficii directe sau indirecte, prin asociere.

Cum poate fi creat un sistem de protecție a patrimoniului care funcționează continuu, nu doar în situații de criză?

Un sistem funcțional trebuie construit pe mai multe niveluri care acționează simultan. La nivel operațional, este nevoie de infrastructuri pregătite pentru intervenție rapidă și conservare. La nivel de management, trebuie dezvoltate baze de date actualizate și mecanisme de evaluare a vulnerabilităților. La nivel legislativ și financiar, este necesară stimularea investiției în prevenție. În paralel, educația joacă un rol esențial în formarea unei relații active între societate și patrimoniu. Fundația WIN for ART abordează acest proces ca pe un mecanism integrat, în care protecția devine o funcție continuă a ecosistemului cultural iar popularizarea conștientizării necesității mecanismelor de protecție a patrimoniului este o prioritate.

Există modele internaționale de bune practici care pot fi adaptate local?

Există deja modele funcționale care pot servi drept punct de plecare, în special în zonele unde riscurile asupra patrimoniului sunt ridicate. Acestea includ sisteme de depozitare securizată, protocoale standardizate de intervenție și parteneriate între sectorul public, organizații independente și mediul privat. Un exemplu relevant este cel al International Committee of the Blue Shield, organizație care operează la nivel global și care a dezvoltat protocoale clare pentru protecția patrimoniului în situații de conflict sau dezastre naturale. În Ucraina, rețeaua Blue Shield și comitetele sale naționale au sprijinit protecția patrimoniului prin trimiterea de materiale și echipamente pentru muzee, arhive și colecții, inclusiv materiale de conservare, generatoare, dezumidificatoare, piese de moblier specifice și nu numai. În paralel, ICCROM a contribuit la formarea unei echipe naționale de specialiști pregătiți să documenteze, securizeze și salveze colecții din muzee, biblioteci și arhive în situații de urgență.

Acest model arată clar că protecția eficientă nu apare spontan în momentul crizei, ci este rezultatul unui sistem deja construit, testat și coordonat. Adaptarea locală nu înseamnă preluare directă, ci ajustare la specificul patrimoniului, la infrastructura existentă și la cadrul legislativ. Obiectivul corect este reprezentat de adaptarea acestor modele de bună practică la situația noastră, astfel încât să existe eficiență aplicată contextului local.

 Ce ne puteți spune despre proiectele pe care le derulați?

Atenția noastră în această direcție se îndreaptă spre proiecte concepute ca mecanisme pe termen lung, nu ca intervenții punctuale. Mai exact, ne axăm pe crearea cadrului necesar care să permită reglementarea și funcționarea unor mecanisme integrate în programe mai ample, fiecare cu obiective strategice clare și direcții de acțiune bine definite. La modul general fiecare proiect al Fundației WIN for ART are obiective precise, bugete alocate transparent și indicatori de impact măsurabili, fiind parte dintr-o structură programatică care permite continuitate și scalare. Direcțiile principale includ cercetarea și dezvoltarea de politici culturale, inițiative de protecție și conservare a patrimoniului, dezvoltarea infrastructurii culturale și programe educaționale. Un element important îl reprezintă dezvoltarea unor soluții concrete pentru protejarea patrimoniului în situații de risc major, prin infrastructuri dedicate și proceduri clare. Toate aceste inițiative sunt corelate și integrate într-un cadru strategic coerent, care urmărește impactul real și sustenabil pe termen lung.

Cum se integrează aceste proiecte în ecosistemul existent (muzee, autorități, ONG-uri)?

Integrarea se face prin complementaritate și colaborare. Fundația nu își propune să înlocuiască structurile existente, ci să le conecteze și să le sprijine. Având în vedere momentul în care ne aflăm, cadrul existent, pot spune că acționăm ca o platformă de dialog și cooperare între instituții publice, sectorul independent și mediul privat. Într-un context în care ecosistemul cultural este fragmentat, rolul nostru este să creăm coerență și să facilităm proiecte comune, cu impact real. Această abordare răspunde direct unei nevoi structurale identificate în piață, legată de lipsa colaborării între actori.

Există o ierarhizare a patrimoniului în funcție de vulnerabilitate?

Ierarhizarea patrimoniului este esențială pentru eficiența intervențiilor. Aceasta se realizează prin corelarea valorii culturale cu gradul de expunere la risc și cu capacitatea existentă de intervenție. Un astfel de sistem permite prioritizarea resurselor și dezvoltarea unor strategii diferențiate de protecție. Fără această ierarhizare, orice intervenție devine reactivă și ineficientă, iar resursele sunt distribuite fără criterii clare, ceea ce în situații limită poate conduce la pierderi irecuperabile.

Cum poate arta deveni un instrument de advocacy pentru protecția patrimoniului?

Arta are capacitatea de a transforma o problemă tehnică într-o experiență înțeleasă și asumată de public. În mod concret, ea traduce concepte abstracte precum risc, degradare sau pierdere în forme vizuale și experiențiale care pot fi percepute direct. Prin proiecte curatoriale, intervenții artistice și programe educaționale, patrimoniul este scos din zona discursului specializat și adus într-un spațiu accesibil, în care publicul poate înțelege nu doar ce trebuie protejat, ci de ce și cu ce consecințe. Această capacitate de traducere este esențială. În lipsa ei, protecția patrimoniului rămâne o temă tehnică, rezervată specialiștilor. Prin artă, devine o temă publică. Expozițiile pot construi narațiuni despre fragilitate și pierdere, intervențiile artistice pot activa spații uitate sau vulnerabile, iar programele educaționale pot forma reflexe de atenție și responsabilitate încă din faze timpurii. Fundația WIN for ART consideră arta ca vector activ în procesul de protecție și valorizare a patrimoniului. Proiectele sunt gândite astfel încât să genereze, pe lângă vizibilitate, și înțelegere și implicare, integrând dimensiunea artistică în mecanisme mai largi de educație, cercetare și advocacy.