Via Transilvanica, proiectul fanion al Asociației Tășuleasa Social, a fost atestat oficial ca traseu pedestru de interes național în scop recreativ, primul de acest tip din România. Procesul de atestare asistat pro bono de Reff & Asociații | Deloitte Legal, s-a derulat pe o perioadă de nouă luni și a fost finalizat la jumătatea lunii iunie 2026.
Atestarea oficială asigură viabilitatea proiectului pe termen lung, dat fiind că impune obligații de protejare și întreținere pentru autoritățile locale din zonele traversate de traseu și sancțiuni pentru distrugerea marcajelor, blocarea accesului sau pentru degradarea infrastructurii aferente.
Sprijinul pro bono oferit asociației de-a lungul timpului de echipa Reff & Asociații | Deloitte Legal a mai inclus, printre altele, asistență pentru dezvoltarea și recunoașterea la nivel legislativ a traseelor de lungă distanță de interes național și pentru organizarea guvernanței corporative a asociației Tășuleasa Social. Din echipa implicată în această inițiativă au făcut parte Andrei Burz-Pînzaru și Georgiana Singurel, Parteneri, Adrian Coman, Senior Managing Associate, Ovidiu Bălăceanu și Silvia Axinescu, Counsels, și Alexandru Tinică, Senior Associate.
”Recunoașterea oficială ca traseu de interes național conferă Via Transilvanica un statut care îi asigură continuitatea, dat fiind că include măsuri specifice pentru conservarea obiectivelor atinse, dar și sprijin pentru planurile de extindere a proiectului, anunțate deja de reprezentanții organizației Tășuleasa Social. Iar toate acestea aduc beneficii atât pentru turiștii pasionați de astfel de experiențe, dar mai ales pentru comunitățile dezvoltate de-a lungul traseului, prin încurajarea inițiativelor antreprenoriale și prin protejarea patrimoniului cultural și asigurarea continuității tradițiilor din zonele traversate de traseu. Mă bucur că, alături de colegii mei, am avut oportunitatea de a contribui la consolidarea acestui proiect chiar de la prima „bornă” și rămânem deschiși la noi provocări care pot apărea pe traseu”, a declarat Andrei Burz-Pînzaru, Partener, Reff & Asociații | Deloitte Legal.
”Via Transilvanica nu ar fi ajuns aici fără oameni care au ales să creadă în acest proiect și să își pună expertiza în slujba unei idei care depășește organizația noastră. Mulțumim echipei Reff & Asociații | Deloitte Legal pentru sprijinul oferit pe tot parcursul acestui demers și pentru profesionalismul cu care ne-a fost alături. Împreună am contribuit la crearea unui cadru legislativ care pe de-o parte protejează Via Transilvanica, iar pe de alta deschide drumul și pentru viitoarele trasee de lungă distanță din România. Sperăm ca acest model să încurajeze dezvoltarea turismului pe îndelete și să ofere comunităților din întreaga țară noi oportunități de dezvoltare”, a declarat Alin Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social și inițiatorul proiectului Via Transilvanica.
Via Transilvanica este primul traseu pedestru de interes național în scop recreativ din România și primul traseu de lungă distanță care traversează țara, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin, fiind conceput pentru a fi parcurs la pas, pe bicicletă sau călare. Proiectul dezvoltat de Asociația Tășuleasa Social pe parcursul a patru ani și jumătate, a fost inaugurat în 2022. Cunoscut drept „drumul care unește”, Via Transilvanica contribuie la descoperirea culturii, tradițiilor și a naturii României, traversând opt regiuni istorice, 10 județe și 12 situri incluse în patrimoniul UNESCO.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























