RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare din România, anunță numirea doamnei Adela Smeu în funcția de Director General (CEO) al companiei, începând cu data de 19 martie 2026.

Adela Smeu vine cu o experiență de peste 25 de ani în cadrul unor organizații multinaționale, este un lider orientat spre rezultate și a condus transformări complexe ale afacerilor în care a fost implicată – fuziuni, achiziții și inițiative strategice care au generat atât performanță, cât și impact pozitiv asupra mediului.

În cel mai recent rol, cel de CEO al Brico Dépôt România (Kingfisher Group), a condus o organizație cu venituri de peste 300 de milioane de euro și peste 2.000 de angajați, activă în 31 de locații. Mandatul său a inclus evoluția către un model de afaceri durabil, dezvoltarea unor echipe performante, transformarea digitală și gestionarea unor proiecte de mare complexitate.

Orientată către învățare continuă, Adela Smeu este absolventă a unor programe destinate liderilor de la Universitatea Stanford și IMD Business School. Cu o diplomă de masterat de la Sheffield University și diplomă de licență de la Universitatea de Vest Timișoara – Facultatea de Științe Economice, urmează în prezent Programul Internațional pentru Directori al INSEAD.

Experiența ei în coordonarea unor operațiuni complexe de retail, în excelență operațională, guvernanță corporativă, precum și în domeniul financiar o recomandă pentru a promova misiunea RetuRO de continuă dezvoltare și creștere cu impact major în economia circulară.

Numirea sa în funcția de CEO al RetuRO marchează o nouă etapă în consolidarea și maturizarea Sistemului de Garanție-Returnare, aflat în al treilea an de funcționare, cu obiective ambițioase privind eficiența operațională, atingerea țintelor de colectare pentru 2026, digitalizare și întărirea mecanismelor de control și transparență.

Sunt încântată să mă alătur echipei RetuRO într-un moment atât de important pentru tranziția către economia circulară. Oportunitatea de a conduce o organizație care contribuie direct la protecția mediului, dezvoltând în același timp un model de business eficient și scalabil, reprezintă genul de provocare transformațională care mă motivează și pe care o preiau cu entuziasm”, a declarat Adela Smeu.