Programul educațional ABCdar pentru viitorii profesioniști, implementat de Junior Achievement (JA) România, cu susținerea Holcim România, continuă pentru al treilea an, cu adăugarea școlilor din comunități ale județului Buzău.
Proiectul se adresează elevilor aflați în tranziția de la gimnaziu la liceu și urmărește dezvoltarea competențelor necesare viitorului parcurs profesional, încurajându-i să își continue studiile, să își cunoască mai bine aptitudinile și interesele, precum și să fie mai bine informați despre opțiunile și specializările disponibile în învățământul profesional și tehnic din comunitatea lor.
”«ABCdar pentru viitorii profesioniști» este un program care oferă elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a experiențe de dezvoltare profesională menite să-i încurajeze în alegerea unui viitor potrivit. Mă bucur să continuăm această inițiativă, care reprezintă o dovadă a angajamentului pe care Holcim România și l-a asumat, implicându-se activ în educarea noilor generații”, a declarat Alina Cristea, Manager CSR & Programe Educaționale în cadrul Holcim România.
În primele două ediții, 440 de elevi din județele Argeș și Vrancea au luat parte la ateliere educaționale de tip „applied learning”, cu implicarea a peste 16 voluntari din partea Holcim România și 26 profesori care au contribuit la explorarea domeniilor de orientare în carieră pe care elevii au ocazia să le urmeze în comunitatea lor.
ABCdar pentru viitorii profesioniști este a treia inițiativă educațională dezvoltată de Junior Achievement în parteneriat cu Holcim România și integrează toate cele trei principii Junior Achievement – INSPIRE, PREPARE și SUCCEED. Din 2015 și până în prezent, peste 6.000 de elevi de școală primară și de gimnaziu au beneficiat de activitățile applied learning dezvoltate în cadrul acestui parteneriat pentru educație.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























