Schimbările climatice afectează tot mai mult regiunile rurale din România prin deșertificare, secetă și degradarea terenurilor, având impact direct asupra agriculturii, securității alimentare și coeziunii sociale. Energy Policy Group (EPG) a publicat o analiză redactată de Ioana Maria Vasiliu și Ana-Maria Niculicea care abordează fenomenul deșertificării în România și efectele sale sociale și economice.

Deșertificarea – o consecință și totodată o cauză a schimbărilor climatice – afectează în special regiunile Sud-Vest Oltenia și Sud-Est. Temperaturile ridicate, seceta și deficitul de apă reduc productivitatea agricolă și cresc vulnerabilitatea comunităților rurale, amplificând tipare deja existente precum sărăcia, excluziunea socială, riscurile pentru sănătate și insecuritatea alimentară. Degradarea solului reduce, de asemenea, capacitatea acestuia de a stoca dioxidul de carbon, afectând atât reziliența ecosistemelor, cât și îndeplinirea obiectivelor climatice asumate de România.

În România, deșertificarea are implicații asupra vieții cotidiene a populației rurale, echilibrului economic și coeziunii sociale. Regiunile Sud-Est, Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia se află în prima linie a impactului climatic . Zonele cele mai afectate includ județele Mehedinți, Olt, Giurgiu, Călărași, Teleorman, Ilfov (inclusiv București), Constanța și Tulcea. Acestea se confruntă cu un număr crescut de zile cu temperaturi ridicate și lipsă de precipitații, ceea ce amplifică deficitul de apă din sol și contribuie la procesele de aridizare3 și deșertificare. De asemenea, zonele marcate în roșu deschis și portocaliu închis indică arșiță severă sau ridicată, reflectând extinderea impactului și către alte teritorii din sudul și sud-estul țării. Astfel, se confirmă tendințele climatice, respectiv extinderea treptată și intensificarea aridizării în aceste zone, care accentuează vulnerabilitatea ecosistemelor și comunităților locale.

Impactul socio-economic al acestui fenomen se manifestă mai ales în comunitățile rurale dependente de agricultura de subzistență, unde se suprapun condițiile climatice extreme, o structură economică fragilă și un acces redus la infrastructură. Agricultura, principala sursă de venit pentru numeroase gospodării, înregistrează scăderi semnificative de productivitate, ceea ce limitează perspectivele economice și accentuează vulnerabilitatea locală. Lipsa alternativelor viabile de venit agravează situația, generând presiuni economice tot mai mari.

Situația din sectorul agricol reflectă o serie de probleme economice și sociale profunde cu care se confruntă mediul rural în România. Astfel, agricultura, silvicultura și pescuitul oferă locuri de muncă pentru aproximativ 12% din populație, însă mare parte dintre cei care lucrează în aceste domenii sunt persoane în vârstă – peste 4% dintre angajați au peste 65 de ani, iar aproape 20% au între 55 și 64 de ani. Aceasta înseamnă că multe gospodării agricole depind de munca celor mai în vârstă, care de multe ori nu au alte surse de venit. Doar un sfert dintre cei care lucrează în agricultură au un salariu stabil, iar peste jumătate sunt fermieri pe cont propriu sau muncesc în fermele familiale fără a fi plătiți. Veniturile în mediul rural rămân cu aproximativ 30% mai mici față de cele din mediul urban, iar riscul de sărăcie depășește 40% în multe comunități rurale. Nivelul educației este și el scăzut, doar 17% dintre locuitorii din mediul rural având studii superioare, față de peste 40% în orașe.

Îmbătrânirea populației contribuie suplimentar la dezechilibrarea structurii pe grupe de vârstă, migrația devenind o constantă în zonele rurale, unde rămân comunități tot mai îmbătrânite, cu puține resurse și forță de muncă limitată. În cazul României, particularitatea o constituie faptul că această depopulare a satelor nu se traduce într-un proces semnificativ de urbanizare internă, ci este dominată de emigrarea externă. În acest sens, datele statistice arată că în ultimii ani peste 200.000 de români au plecat anual din țară. În consecință, schimbările climatice nu creează probleme complet noi, ci adâncesc dificultățile deja existente în multe comunități rurale. Întârzierea implementării unor soluții de adaptare la efectele schimbărilor climatice riscă să limiteze și mai mult opțiunile oamenilor de a-și asigura un trai decent pe termen lung.

Cadrul european de politici

În prezent, nu există o strategie europeană dedicată pentru combaterea deșertificării, iar acțiunile rămân dispersate și parțial inegale ca aplicare între statele membre. Treisprezece state membre ale Uniunii Europene, inclusiv din Europa Centrală, de Est și de Nord, au declarat, în cadrul UNCCD, că sunt afectate de deșertificare. În ultimii ani, deșertificarea a început să fie abordată mai explicit în cadrul politicilor europene, prin inițiative care vizează reziliența la secetă, restaurarea terenurilor și integrarea aspectelor sociale. Politica Agricolă Comună (PAC), Strategia UE de Adaptare la Schimbările Climatice și Strategia pentru reziliența în domeniul apei contribuie doar indirect la combaterea aridizării și deșertificării.

În iunie 2025, Comisia Europeană a lansat noi inițiative pentru consolidarea rezilienței la secetă și promovarea egalității de gen în eforturile de restaurare a terenurilor prin elaborarea unui raport privind reziliența la lipsa apei și prin sprijinirea Observatorului Internațional pentru Reziliență la Secetă.

Recomandări

Noua analiză EPG prezintă o perspectivă integrată asupra fenomenului, evidențiind riscurile sistemice pe care le implică și propunând recomandări care să sprijine dezvoltarea durabilă a zonelor afectate. Autoarele Ioana Maria Vasiliu și Ana-Maria Niculicea subliniază că politicile publice trebuie (re)gândite într-o manieră care să integreze dimensiunea socială, economică și de mediu, printr-o abordare „de jos în sus”, adaptată nevoilor specifice ale comunităților locale. Acestea propun următoarele recomandări:

• Integrarea riscului de deșertificare în planificarea strategică națională și locală, inclusiv în infrastructură și politici economice și sociale.
• Diversificarea economică în regiunile rurale afectate de deșertificare, prin sprijinirea mijloacelor alternative de trai, încurajarea dezvoltării lanțurilor valorice locale și îmbunătățirea accesului la finanțarea măsurilor de adaptare.
• Creșterea capacității locale prin formare și informare în practici de gestionare durabilă a terenurilor și utilizare eficientă a resurselor dar și de adaptare la efectele schimbărilor climatice.
• Consolidarea politicilor de gestionare a carbonului prin restaurarea terenurilor, împădurire și recunoașterea rolului solurilor ca rezervoare naturale de carbon.
• Promovarea cooperării între autorități, comunități, societate civilă și sectorul privat pentru un răspuns coordonat de combatere a deșertificării