Grupul Iulius, lider în dezvoltarea de proiecte de regenerare urbană din România, a publicat Raportul de Sustenabilitate 2024, realizat, în mod voluntar, după noile standarde europene de raportare, confirmând progrese consistente în decarbonizare, eficiență energetică și impact comunitar la nivelul întregului portofoliu cu o valoare de piață de 2 miliarde de euro.

Iulius accelerează politicile ESG prin investiții care susțin transformarea urbană prin dezvoltarea amprentei verzi și crearea de contexte moderne pentru socializare, creșterea atractivității orașelor și refacerea legăturii oamenilor cu locurile în care trăiesc. Acestea sunt concretizate prin noua generație de proiecte propuse la Cluj-Napoca și Constanța.

În 2024, investițiile Iulius în ESG au avut ca efect, printre altele:

  • reducerea cu 15% a intensității generării deșeurilor (comparativ cu anul de bază 2019);
  • reducerea cu 40% a intensității consumului de apă (comparativ cu anul de bază 2019);
  • scăderea cu 35% a amprentei de carbon (comparativ cu anul de bază 2019).

Pe partea de energia și decarbonizare, 2024 a fost primul an complet în care portofoliul Iulius a funcționat cu energie electrică provenită 100% din surse regenerabile, prin achiziție de energie verde. Acest demers a fost susținut de investiții substanțiale în capacități proprii de producție, cu peste 5,5 MW instalați în panouri fotovoltaice pe toate proiectele din portofoliu, ceea ce permite economii de aproximativ 10% din consumul propriu anual.

„Adoptarea principiilor de sustenabilitate ne-a schimbat fundamental modul de abordare a businessului. Pentru IULIUS, integrarea principiilor ESG a însemnat o schimbare de perspectivă, astfel încât nu mai privim sustenabilitatea ca pe un <<nice to have>>, ci ca pe un cadru strategic care ghidează procesele de luare a deciziilor. Practic, fiecare proiect pe care îl dezvoltăm este analizat nu doar din perspectiva costurilor și a randamentelor financiare, ci și a impactului asupra oamenilor, mediului și comunităților locale. Acest lucru ne-a permis să luăm decizii consecvente și bine fundamentate, aliniate așteptărilor partenerilor, clienților și colaboratorilor noștri. În acest scop, am creat structuri de guvernanță dedicate — un Comitet de Sustenabilitate și un Task Force — care asigură implementarea și monitorizarea tuturor activităților specifice”, a declarat Dan Chelaru, Group Sustainability Officer Iulius.

Strategia de Decarbonizare

În 2024, Iulius a elaborat și adoptat Strategia de Decarbonizare, în parteneriat cu International Finance Corporation (IFC), aliniată scenariului de limitare a încălzirii globale la 1,5°C. Strategia stabilește un obiectiv ambițios: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu aproximativ 79% până în 2030, prin măsuri de eficiență operațională și investiții în soluții tehnologice cu emisii reduse.

De asemenea, a fost inițiat în mod voluntar procesul de aliniere la cerințele europene privind raportarea de sustenabilitate corporativă (CSRD), deși nu există încă obligație legală. Prin abordarea proactivă, IULIUS urmărește să ofere părților interesate un nivel ridicat de transparență, comparabilitate și încredere în datele de performanță ESG.

Preocuparea pentru natură a rămas constantă și în 2024, când IULIUS a derulat investiții care pregătesc demararea a două noi proiecte de reconversie.

Pepinieră de arbori la Cluj

La Cluj-Napoca, a fost amenajată o pepinieră cu peste 700 de arbori și arbuști care vor fi transplantați în proiectul mixed-use RIVUS de pe fosta platformă industrială Carbochim, pe care compania Iulius îl va realiza împreună cu Atterbury Europe.

Aflat în etapa de obținere a autorizației de construire, RIVUS este un demers sustenabil care va crea o destinație multifuncțională, cu retail, entertainment, parc și spații verzi de peste 5 hectare, orientate spre râul Someș.

Proiectul, semnat de reputatul birou de arhitectură UN Studio din Olanda, pune accentul pe reducerea amprentei asupra mediului prin elemente inovatoare. Pentru acest proiect, în 2025 a fost obținut cel mai mare credit acordat unei dezvoltări din industria real estate din România, în valoare de 400 de milioane de euro. Este o finanțare sindicalizată verde, asigurată prin atingerea și respectarea standardelor de sustenabilitate LEED Platinum și EDGE Advanced, care acoperă întregul ciclu de dezvoltare – operare – refinanțare.

La Constanța, unde compania propune un concept amplu de reconversie a unui teren afectat de activități petroliere într-un proiect mixed-use , a fost demarat cel mai amplu proces de bioremediere privată din Europa. În paralel, Iulius a amenajat o pepinieră la Lazu, cu 1.100 de arbori maturi aduși din Italia, care vor fi transplantați pe terenul proiectului pentru a crea ancora verde a viitorului proiect.

Portofoliul Iulius include 8 centre comerciale regionale, la Iași, Cluj, Suceava și Timișoara, cu o suprafață totală de retail de 320.000 mp. Rețeaua celor 15 clădiri de business premium United Business Center, cu suprafața totală de 240.000 mp, au devenit poli de dezvoltare și sediul a 145 de companii, cu 29.000 de angajați.

„Anul 2024 a fost anul în care am continuat o direcție esențială: sustenabilitatea a devenit firul roșu care ne ghidează fiecare decizie, fiecare proiect, fiecare viziune. Nu este un obiectiv bifat, ci un nou mod de a privi viitorul: cu responsabilitate, ambiție și respect față de comunități și mediul în care activăm. În timp ce proiectele noastre existente își reconfirmă valoarea, fiind constant în topurile naționale, echipa IULIUS este complet dedicată noii generații de proiecte: mai complexe, mai incluzive, mai durabile. Investițiile anunțate la Cluj-Napoca și Constanța sunt expresia maturității noastre ca dezvoltator. Peste două decenii de experiență în regenerare urbană se traduc astăzi în inițiative care transformă radical spațiile și perspectivele. Noua generație de proiecte IULIUS este construită pe trei piloni: viziune arhitecturală globală, gândire durabilă și impact real asupra comunității. Colaborăm cu birouri de arhitectură care au redefinit orașele lumii și construim ansambluri urbane care vorbesc despre viitor nu doar prin design, ci prin responsabilitate. Pentru IULIUS, regenerarea urbană nu înseamnă doar revitalizarea unui loc, ci rescrierea destinului unui oraș. Este despre cum poți ridica standardele de viață şi cum poți stimula dezvoltarea economică, iar toate acestea având comunitatea mereu în centrul viziunii”, a declarat Iulian Dascălu, Președinte Iulius.