Peste 300 de școli cu ciclu primar din 30 de județe și București s-au înscris în anul școlar 2025-2026 în cele 3 programe naționale educaționale multidisciplinare inițiate și dezvoltate de către Fundația PRAIS în parteneriat cu Nestlé România.
În cadrul mișcărilor naționale „Și Eu Trăiesc Sănătos!” SETS, „Planeta Albastră Contează pe Tine!” PACT și al programului național „Pet School” – susținut de Purina, profesorii, elevii cu vârsta între 6 și 12 ani și familiile acestora pot avea acces gratuit la cunoștințe pe platformele digitale și social media ale proiectelor, precum și la activități multidisciplinare care formează obiceiuri de stil de viață echilibrat și responsabil și contribuie la starea de bine a copiilor.
Până astăzi, peste 650.000 de elevi cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani au putut avea acces la aceste programe extracurriculare.
”Mii de elevi din țară își pregătesc zilnic ‹‹Pachețelul SETS Vesel și Sănătos pentru școală››, ‹‹Farfuria NutriPorția››, din care nu lipsesc legumele, fructele și fac multă mișcare în ‹‹Cluburile de Mișcare și Distracție SETS››. În cadrul programului PACT, plantează, creează costume din materiale pe care le reciclează, îngrijesc spațiile verzi și economisesc resursele planetei. Iar în programul Pet School, învață să îngrijească cu responsabilitate și afecțiune animalele de companie. Acestea sunt doar câteva dintre activitățile mult îndrăgite de copii”, a declarat Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























