Pe fondul accelerării schimbărilor climatice, efectele degradării mediului sunt resimțite tot mai acut de populație, în timp ce activitățile umane continuă să contribuie semnificativ la creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră. Ziua Internațională pentru Reducerea Emisiilor de CO2, marcată anual pe 28 ianuarie, reprezintă un semnal de alarmă și un apel la responsabilitate pentru fiecare consumator, autoritate și operator economic.

Datele sunt îngrijorătoare: în ultimele două secole, activitățile umane au generat aproximativ 1.5 trilioane de tone de dioxid de carbon, iar ritmul emisiilor continuă să crească, în ciuda angajamentelor internaționale de reducere cu 45% până în 2030 și de atingere a neutralității climatice până în 2050. Emisiile globale au crescut cu 50% între 2000 și 2019, iar în 2022 au atins un nivel record de 37,15 miliarde de tone metrice.

Amprenta de carbon reprezintă cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră generate de-a lungul întregului lanț valoric. Aceasta nu trebuie analizată exclusiv la nivel de organizație, ci și la nivel de produs și serviciu, de la extracția materiilor prime, procesare și transport, până la utilizare și reciclare. Consumatorii au dreptul să știe care este impactul real al produselor pe care le achiziționează.

În contextul agravării efectelor schimbărilor climatice și al dezvoltării accelerate a politicilor privind amprenta de carbon, informarea, educarea și protejarea consumatorilor devin esențiale. Impactul asupra mediului nu se limitează la produse și servicii, ci include clădiri, locuințe, birouri, infrastructură rutieră și urbană – adică spațiul în care consumatorii trăiesc și muncesc.

În acest sens, certificarea amprentei de carbon trebuie realizată în baza unor standarde internaționale clare, utilizând factori de emisie preciși și verificabili, pentru a asigura transparența și corectitudinea informațiilor puse la dispoziția consumatorilor

Ca răspuns concret la această nevoie, InfoCons a inițiat în anul 2024 prima Campanie Națională pentru Protecția Mediului Fii Un Exemplu – Amprentă de carbon – Decarbonizare , în parteneriat cu instituțiile publice cu atribuții în domeniu : Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Energiei și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Reducerea emisiilor de CO2 nu este doar un obiectiv de mediu, ci o obligație față de consumatori, care nu trebuie să suporte costurile lipsei de acțiune și de transparență.

InfoCons Protecția Consumatorilor te informează cu privire la numărul de Alerte Europene privind diverse categorii de produse, având risc asupra Mediululi. În anul 2025 au fost înregistrate un numar de peste 330 de Alerte Europene privind diferite tipuri de produse cu risc asupra Mediului .

Numericul alertelor este în creștere pentru produsele identificate în sistemul de Alerte cu risc de Mediu pentru următoarele categorii : produse cosmetice, aparate și echipamente electrice, jucării, echipamente sportive / pentru activități recreative, gadgeturi, echipamente de comunicații și media, accesorii de bucătărie / gătit, papetărie, îmbrăcăminte, textile și articole de modă, echipamente de iluminat, autovehicule, ghirlande luminoase, articole pentru îngrijirea copilului și echipamente pentru copii, bijuterii, articole decorative, mobilier, altele.

Ziua Internațională pentru Reducerea Emisiilor de CO2 ne reamintește că, prin acțiuni colective și responsabilitate individuală, putem construi un viitor în care natura și dezvoltarea coexistă în armonie, iar planeta noastră va fi mai sănătoasă și mai sustenabilă pentru generațiile care vor veni.