Grupul de companii Zentiva în România este prezent din luna iunie cu un stand adaptat copiilor în cadrul Destiny Park. Acesta prezintă, într-o variantă potrivită celor mici, modul în care sunt produse medicamentele.

La standul Zentiva, copiii vor putea lua contact cu mediul controlat dintr-o fabrică de medicamente și li se va prezenta un scenariu educativ despre siguranță – medicamentele nu reprezintă o joacă și nu pot fi administrate decât de către părinți sau de către un medic.

Ne-am bucura ca o parte dintre cei care vizitează standul Zentiva să își aleagă în viitor o profesie din domeniul farmaceutic. Până atunci, ne-am propus să îi ajutăm să înțeleagă cum se produc medicamentele și în ce condiții sunt ele administrate. De asemenea, vom sprijini campanii de CSR prin care copii care provin din familii cu posibilități financiare reduse vor avea acces gratuit”, a declarat Simona Cocoș, Director General Zentiva România și Republica Moldova.

Destiny Park este cel mai mare parc din Sud-Estul Europei unde copiii învață prin joacă și primul de acest fel din România. Activitățile sunt dedicate copiilor cu vârste din intervalul 3-14 ani și includ 43 de experiențe din multiple domenii printre care medicină, industrie alimentară, mass-media, industrie, auto, sport, IT și multe altele.

Ne dorim să avem un impact pozitiv în societate, încurajând creativitatea și libertatea copiilor de a alege, oferindu-le astfel încrederea de a deveni cea mai bună variantă a lor. Fabrica de medicamente Zentiva va fi o experiență prin care încurajăm copiii să meargă în domenii precum cercetarea sau chimia”, a declarat Ana-Maria Pascaru, Director Marketing Destiny Park.