Xiaomi România, în parteneriat cu Organizația Umanitară CONCORDIA, finalizează o serie de sesiuni interactive de educație pentru dezvoltarea aptitudinilor digitale ale copiilor din mediile defavorizate, derulate în centre de zi din județele Dâmbovița și Prahova.

Proiectul „Sprijin educațional formal și nonformal pentru copiii aflați în dificultate/ condiții vulnerabile” are ca scop prevenirea abandonului familial și școlar, cât și susținerea copiilor în dobândirea abilităților digitale. Întregul proiect se desfășoară pe o perioadă de 12 luni, în centrele de zi pentru copii și familii ale Organizației Umanitare CONCORDIA din Odobești, Dâmbovița, și Ploiești, Prahova.

În etapa care tocmai s-a încheiat, 120 de copii din familii vulnerabile, cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, au parcurs sesiuni interactive de educație pe temele navigare și siguranță pe internet, creație cu ajutorul tehnologiei și noțiuni de programare.

Aceste sesiuni educaționale oferă și acces la tehnologii de ultimă oră, concepute pentru a dezvolta abilități de calcul, gândire creativă, rezolvare de probleme și învățare adaptivă în rândul elevilor, echipându-i cu abilitățile necesare pentru un mediu de învățare gata pentru viitor.

Pe durata proiectului, Xiaomi furnizează echipamentele IT&C necesare studiului, inclusiv tablete și smartphone-uri Redmi de ultimă generație.

Potrivit Eurostat, în România, 4 din 10 copii trăiesc în sărăcie și excluziune socială. Mulți dintre aceștia nu participă la activități extrașcolare. În ciuda faptului că educația publică gratuită este garantată prin lege, părinții se confruntă adesea cu cheltuieli legate de școlarizare, cum ar fi îmbrăcămintea, materialele școlare, manualele și produsele IT&C pentru accesul online la educație.

Conform statisticilor UE, 41,5% dintre copiii din România sunt în pericol de sărăcie și excluziune socială, depășind semnificativ media UE de 24,2%. Sărăcia are un impact profund asupra dezvoltării pozitive a fiecărui copil, afectând accesul și participarea la educație, capacitatea de angajare și dezvoltarea generală a societății.