Pe 28 martie 2026 la ora 20:30 începe cea de-a 20-a ediție a evenimentului Ora Pământului, cea mai mare mișcare globală dedicată mediului. Evenimentul este organizat de WWF (Fondul Mondial pentru Natură) și reprezintă un apel urgent la conștientizare și acțiune pentru protejarea resurselor naturale.

Cu această ocazie, WWF-România organizează concursul național Construiește un Hotel pentru Polenizatori, o provocare a adresată elevilor, care sub supravegherea profesorilor, vor crea adăposturi din materiale sustenabile pentru polenizatori. Astfel, tinerii vor acumula mai multe cunoștințe despre importanța polenizatorilor și a habitatelor lor, cât și despre protecția mediului înconjurător. Peste 300 de profesori din toată țara, împreună cu 7.000 de elevi, s-au înscris pentru a primi kitul educațional și vor desfășura această activitate la clasă. Cele mai apreciate proiecte vor fi premiate de către juriul format din reprezentanți ai WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură).

Suntem profund impresionați și recunoscători să vedem că an de an, tot mai mulți profesori și elevi aleg să se implice activ în proiectele dedicate protejării mediului, din cadrul evenimentului Ora Pământului. Creșterea numărului de participanți reflectă nu doar interesul, ci și responsabilitatea față de natură. Fiecare inițiativă, fiecare gest contează și contribuie la protejarea biodiversității și la construirea unui viitor sustenabil. Împreună demonstrăm că educația, implicarea și grija pentru mediul înconjurător pot genera schimbări reale și durabile” – Simona Manea, Manager Comunicare WWF-România.

Ultimul an a adus temperaturi record la nivel global, în timp ce fenomenele extreme – secete, incendii și furtuni severe – devin tot mai frecvente. Aceste evoluții indică apropierea de puncte critice, dincolo de care unele ecosisteme ar putea suferi transformări ireversibile. Printre cele mai vulnerabile specii se numără polenizatorii: albinele, fluturii și alte insecte esențiale pentru funcționarea ecosistemelor. Creșterea temperaturilor, pierderea habitatelor, utilizarea pesticidelor și modificarea ritmului anotimpurilor le reduc sursele de hrană și le perturbă ciclurile naturale.

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de Ora Pământului, WWF-România lansează și o invitație deschisă: oamenii sunt încurajați să aleagă una dintre cele 20 de provocări propuse la adresa wwf.ro/orapamantului, să dedice o oră pentru natură și apoi să transmită provocarea mai departe, către prieteni sau colegi.