Realizat între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, sondajul UNFINISHED DEMOCRACY oferă o radiografie a stării democrației în România – de la încrederea în instituții și percepțiile despre justiție și corupție, până la valorile europene și direcția în care societatea se îndreaptă.

Românii continuă să voteze, chiar dacă încrederea în sistem este scăzută. Doar 28% sunt mulțumiți de felul în care funcționează democrația, însă 53% cred că aceasta este, totuși, în dezvoltare, chiar dacă instabilă. Corupția rămâne principala preocupare pentru 88,5% dintre respondenți. Peste 70% consideră că majoritatea politicienilor sunt corupți, iar încrederea în alegeri și presă este la cote minime. În acest climat tensionat, apartenența României la Uniunea Europeană și NATO continuă să fie percepută ca o ancoră de stabilitate.

Doar 28% dintre respondenți se declară mulțumiți de modul în care funcționează democrația în România și doar 21% cred că alegerile prezidențiale vor fi complet libere și corecte. Totuși, decizia Curții Constituționale de a anula alegerile este văzută ca justificată de 48% dintre cei chestionați – semn că oamenii sunt atenți și implicați, chiar și în contexte tensionate.

Datele confirmă că românii sunt conștienți de acutizarea inegalităților socio-economice. În următorii ani, clasa politică va trebui să încerce să refacă contractul social care pentru o parte din populația României s-a rupt”, au declarat Răzvan Petri și Vlad Adamescu, fondatorii proiectului Politică la Minut.

Pentru 88,5% dintre români, corupția este cea mai gravă problemă a țării, urmată de calitatea serviciilor publice și costul vieții. Mulți consideră că „majoritatea” sau „toți” membrii unor grupuri-cheie – parlamentari, funcționari publici, jurnaliști sau lideri locali – sunt implicați în acte de corupție. Aceste percepții reflectă lipsa de încredere în eficiența statului și a sistemului de justiție.

Datele din sondaj arată o Românie în care corupția nu mai e o excepție, ci o presupunere de bază. Atunci când trei din patru cetățeni cred că majoritatea politicienilor sunt corupți, iar presa și funcționarii nu scapă nici ei de suspiciuni, e clar că reconstrucția încrederii trebuie să înceapă urgent. În lipsa unei igienizări simbolice și reale a spațiului public, dialogul democratic rămâne fără oxigen”, declară Andrei Roman, fondator AtlasIntel.

Românii privesc valorile europene cu pragmatism: peste 50% declară că au multă sau foarte multă încredere în Uniunea Europeană și NATO – un semn că apartenența la aceste structuri continuă să inspire siguranță. Deși doar 14% dintre respondenți cunosc ce instituție inițiază legi în UE, majoritatea știu ce presupune articolul 5 din Tratatul NATO, ceea ce arată o atenție crescută față de temele de securitate și apărare colectivă.

Sondajul evidențiază o polarizare profundă între generații, regiuni și niveluri de educație, dar și o nevoie clară de spații pentru dialog și reconectare. UNFINISHED DEMOCRACY a oferit exact asta: ateliere, dezbateri și conversații în care cetățenii, experții și tinerii au chestionat împreună viitorul democrației”, adaugă Cristian Movilă, fondatorul Fundației Eidos.

Sondajul a fost prezentat în cadrul evenimentului UNFINISHED DEMOCRACY și realizat de AtlasIntel, în parteneriat cu Fundația EIDOS și Centrul pentru Democrație și Bună Guvernare [Politică la Minut], în perioada 25 aprilie – 2 mai 2025, pe un eșantion de 1.773 de respondenți. Marja de eroare este de ±2 puncte procentuale. AtlasIntel este unul dintre cele mai bine cotate institute internaționale de sondare digitală, cu rezultate recunoscute în SUA, Brazilia și Spania.