În perioada 10–14 august, în stațiunea Cheia (județul Prahova), s-a desfășurat Tabăra de Leadership pentru Mediu Eco Provocarea – evenimentul ce marchează finalul celei de-a XIV-a ediții a Concursului Național de educație pentru mediu, organizat anual de Asociația Viitor Plus.

La tabără au participat 44 de elevi și 11 profesori, care au reprezentat cele 11 echipe de liceeni cu cele mai bune punctaje acumulate pe parcursul anului școlar 2024-2025. În total, peste 1.500 de elevi ecoambasadori din învățământul gimnazial și liceal s-au înscris în Concursul Național Eco Provocarea ediția 14 și au implicat alți peste 40.000 de voluntari (elevi, profesori și părinți) în activitățile inițiate de protecție a mediului. Activitățile au inclus colectare separată, igienizări și plantări, ateliere de educație non-formală și inițiative civice în comunitate.

Tabăra Eco Provocarea, ajunsă la a douăsprezecea ediție, este organizată ca formă de recunoaștere și recompensare a elevilor care, împreună cu profesorii lor, au obținut cele mai bune rezultate în competiția națională.