Deși o parte dintre minori sunt zilnic expuși la violență în școală, familie sau pe stradă, patru din zece elevi din ciclul gimnazial și liceal nu știu dacă în unitatea lor de învățământ se află un consilier școlar cu care să poată vorbi dacă au nevoie, arată un sondaj realizat de World Vision România.
Fundația trage un semnal de alarmă nu doar asupra numărului insuficient de consilieri în școli, cât și asupra faptului că acolo unde există, copiii de multe ori nu cunosc acest lucru. În același timp, 37% dintre profesorii consultați de organizație se simt puțin sau deloc pregătiți să identifice copiii care sunt victime ale violențelor. Iar în cazul actelor de agresiune care se petrec chiar la școală, doar 45% consideră că „știu ce au de făcut”.
“Studenții care își hărțuiesc colegii și profesorii sunt de foarte multe ori victime ale abuzului de acasă. Acești copii se pot identifica cu agresorul și astfel comit o serie de violențe la școală. Am vorbit cu mai mulți profesori care mi-au atras atenția asupra bullying-ului din școlile românești. Nu cred că se poate face foarte mult fără o strategie la nivel local sau chiar național. Singură, școala este impotentă în rezolvarea problemelor de genul ăsta (…) Trebuie să fim fermi, dar corecți. Să câștigăm respect, dar să înțelegem că avem de-a face cu o problemă complexă, iar disciplinarea mai strictă prin pedepse de tot felul nu o va rezolva.”, explică criminologul Dan Rusu, lector în criminologie la Universitatea din Birmingham și formator în cadrul programelor World Vision România.
43% dintre adolescenții de la sate văd în comunitățile lor oameni care sunt violenți și consumă alcool. Totodată, 20% dintre părinții lor consideră că cei mici sunt expuși la violențe pe stradă, mai arată datele World Vision România.
Referitor la agresiunile în școală, doi din zece copii din comunitățile vulnerabile spun că violența este prezentă mult sau foarte mult. Un procent similar de profesori (23%) spun că la școală se simt doar în mică măsură sau deloc în siguranță. Întrebați ce categorii exercită cel mare grad de violență asupra lor, conform cadrelor didactice consultate de organizație, 36% au răspuns părinții, 27% – elevii, iar 8% au răspuns directorului unității de învățământ sau colegi. La aceeași întrebare, peste 25% dintre profesori au preferat să nu răspundă.
Într-o cercetare realizată anul acesta de World Vision România, 55% dintre profesori spun că au fost martori la acte de violență în școala lor. Pe de altă parte, doar 45% consideră că „știu ce au de făcut” și 40% au participat la instruiri despre cum pot răspunde violențelor din școală.
Mai mult, fundația atrage atenția că a crescut numărul de violențe asupra copiilor raportate la DGASPC-uri: de la 11.903 (între ianuarie-septembrie 2021) la 12.761 în același interval al anului trecut. În plus, a crescut și numărul de violențe în familie înregistrate de către Poliția Română: de la 23 de mii (în 2018) la peste 26 de mii în prima jumătate a anului precedent.
“Ce ne spun aceste date? Nu a crescut numărul de violențe din viața reală, ci numărul de agresiuni raportate oficial. Trebuie să fim realiști și să realizăm că aceste cifre reprezintă doar cazurile cele mai grave, care ajung în atenția autorităților statului. Copiii sunt prinși într-un ciclu al violenței – fenomen la care sunt martori atât în familie, cât și la școală sau în comunitatea de care aparțin. Iar una dintre cele mai grave consecințe este că ei pot deveni la rândul lor agresori. Este nevoie de programe specifice de implicare a tinerilor și copiilor în luarea deciziilor, în organizarea de activități de prevenire a bulyingului și de manageriere a conflictelor. De aceste programe este nevoie la nivel național, pentru că violența este o realitate cu care se confruntă deopotrivă atât comunitățile vulnerabile, cât și cele din marile orașe”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
World Vision România susține in prezent peste 30 000 de copii, părinți și profesori cu activități de educație non-formală pentru dezvoltarea socio-emoțională, prevenirea violenței în școli și asigurarea unui climat școlar bazat pe responsabilitate, empatie, echitate și acces neîngrădit al copiilor la drepturile lor.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate