Societe Generale Global Solution Centre continuă parteneriatul cu World Vision România, început în anul 2020, contribuind astfel la reducerea inegalităților sociale și educaționale în zona rurală din România.
Prin susținerea în cadrul proiectului “Tineri pentru viitor!”, parte a programului ”Vreau în clasa a 9-a”, Societe Generale anunță că va oferi un context de învățare și dezvoltare cu focus pe componentele de educație emoțională, educație financiară, drepturile copilului, bullying-cyberbullying, advocacy și public speaking pentru 1.000 de elevi din mediul rural, din 19 județe.
Problemele cu care se confruntă adolescenții din mediul rural nu sunt pe deplin cunoscute și mai ales înțelese. Unu din trei adolescenți din mediul rural spune că niciodată sau doar uneori este la fel de fericit ca ceilalți tineri de vârsta lui, iar 39% spun că niciodată sau rareori au acasă un părinte sau altă persoană care să-i laude, arată datele World Vision România.
”Educația reprezintă unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți sănătoase, iar asigurarea unui start egal în viață, dat de accesul la același nivel de educație pentru toți copiii, indiferent de posibilitățile financiare ale familiei sau de locul de proveniență este cheia pentru asigurarea unui viitor mai bun pentru orice țară. Este unul dintre motivele pentru care ne concentrăm o mare parte a activității de CSR pe susținerea programelor care ajută copiii din medii și zone defavorizate să își dezvolte abilitățile și să își formeze obiceiuri sănătoase. Iar colaborarea pe care o avem pentru susținerea programului «Vreau în clasa a 9-a!» se înscrie pe această direcție strategică, fiecare dintre noi, companii sau profesioniști, având responsibilitatea de a contribui la oferirea unui viitor mai bun pentru copii”, afirmă Philippe Gabulon, CEO al Societe Generale Global Solution Centre în România.
Intervenția la nivelul elevilor în cadrul proiectului va fi structurată pe cinci componente, și anume, Workshop-uri desfășurate în format fizic, Webinarii desfășurate în mediul online privind educația emoțională a tinerilor, Ateliere online desfășurate de angajații Societe Generale Global Solution Centre și 2 workshop-uri pentru elevii din Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România.
”Educația emoțională și recunoașterea drepturilor copilului, inclusiv în contextul combaterii bullying-ului și cyberbullying-ului, sunt aspecte cruciale în dezvoltarea copiilor și adolescenților. Patru din zece adolescenți s-au confruntat cu situații în care au fost agresați în mediul online, iar unu din zece a trecut prin situația în care a fost distribuit conținut fals cu imaginea sau vocea sa, conform unui sondaj realizat recent de fundația noastră. Astfel, este esențial să le oferim copiilor instrumentele necesare pentru a înțelege și gestiona emoțiile, pentru a cultiva empatia și respectul față de ceilalți și pentru a-și asuma responsabilitatea pentru propriile acțiuni”, a declarat Mihaela Nabăr, Executive Director, Fundația World Vision România.
Din 2008, Fundația World Vision derulează programul „Vreau în clasa a 9-a” care oferă sprijin educațional pentru peste 1.000 de elevi din zone rurale în vederea continuării studiilor liceale.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate