Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației OMV Petrom, extinde programul Să fim prieteni – Fără Bullying la 260 de grădinițe din București și din țară. Analiza preliminară derulată înainte de introducerea programului în grădinițe arată că 85% dintre profesorii din unitățile de învățământ selectate consideră că preșcolarii cu care lucrează se întâlnesc cu situații de bullying, iar 54% dintre ei afirmă că nu toți copiii au parteneri de joacă la grădiniță.

Pentru extinderea proiectului, 1.244 de specialiști din grădinițe au fost formați în perioada iunie – septembrie 2024, alăturându-se celor 606 pregătiți în anul școlar anterior. Aceștia vor lucra cu 26.000 de preșcolari și părinții lor în anul școlar 2024 – 2025 pentru a crea comunităţi educaţionale incluzive şi sigure şi a-i spriji pe copii să aibă relaţii pozitive. Specialiștii beneficiază și de suport continuu în cadrul comunității de practică Să fim prieteni.

Ulterior formării, grădinițele sunt dotate cu resurse educaționale specifice precum ursulețul prietenos, ghiduri pentru specialiști, cărți cu activități, cartonașe de conversație și fișe cu exemple de conversații cu preșcolari. Cu ajutorul acestora, copiii învață să-și exprime emoțiile și dezvoltă o înțelegere mai profundă a propriului rol în interacțiunile cu prietenii. Impactul intervenției va fi măsurat pe tot parcursul anului școlar, iar rezultatele vor fi folosite pentru a îmbunătăți și extinde edițiile din anii următori.

Bullyingul este un fenomen complex, care afectează bunăstarea emoțională, dezvoltarea socială și sănătatea mentală a copiilor și are consecințe atât asupra celor care sunt țintă a bullyingului, asupra celor care inițiază sau a martorilor tăcuți. De aceea educația timpurie este esențială, pentru ca toți copiii să accepte și să valorizeze diferențele dintre ei și să dezvolte relații sociale sănătoase”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Este necesar să intervenim cât mai devreme astfel încât să sprijinim copiii să își conștientizeze propriile trăiri emoționale și să învețe cum să le gestioneze într-un mod sănătos. Prin extinderea programului, oferim oportunități de a acționa și instrumente de prevenire a bullying-ului și promovare a relațiilor pozitive pentru copii, părinți și educatori din 20 de județe”, declară Amalia Fodor, Director Fundația OMV Petrom.

Potrivit analizei de impact a programului derulat în anul școlar 2023 – 2024, 70% dintre copiii preșcolari care au beneficiat de program au capacitatea de a-și exprima emoțiile și de a le gestiona într-un mod pozitiv, 64% dintre specialiști au remarcat îmbunătățirea climatului din grădiniță, iar 24% dintre părinți se organizează mai bine pentru a consolida relațiile dintre copii și în afara grădiniței.