RWE și PPC continuă să sprijine tranziția energetică a Greciei prin compania lor mixtă, Meton Energy S.A. Aceasta a luat decizia finală de a investi în construcția a două proiecte fotovoltaice de mari dimensiuni în prefectura Macedonia Centrală din nordul Greciei. Parcurile solare Kotyli și Neo Syrakio vor avea o capacitate totală de 567 MWp (518 MWac). Începerea construcției este planificată pentru această primăvară, iar punerea în funcțiune este așteptată în 2027. Proiectul este estimat să genereze anual suficientă energie pentru a acoperi nevoile a peste 140.000 de gospodării.
Compania de proiect Meton Energy S.A. a semnat contracte bilaterale de vânzare a energiei electrice (Power Purchase Agreements – PPA) pe o perioadă de 10 ani cu PPC și RWE Supply & Trading, care vor achiziționa energia verde produsă de noile parcuri solare. Pentru investiția de 418 milioane de euro, au fost asigurate 175 de milioane de euro din fonduri ale Uniunii Europene – NextGenerationEU, prin Planul de Redresare și Reziliență (RRF) „Grecia 2.0”, iar restul sumei este finanțat printr-un credit comercial de 169 de milioane de euro, precum și prin contribuția acționarilor.
Împreună, RWE Renewables Europe & Australia (51%) și PPC Renewables (49%) au pus deja în funcțiune cinci parcuri solare, cu o capacitate totală de 210 MWp, și au finalizat construcția unui al șaselea proiect, ajungând la un total de 315 MWp, urmând ca acesta din urmă să fie conectat la rețea în perioada următoare. Alte trei parcuri solare, cu o capacitate totală de 625 MWp, sunt planificate să devină operaționale până la sfârșitul anului 2025. Aceste nouă proiecte solare au o capacitate totală de 940 MWp (870 MWac) și sunt situate în Macedonia de Vest, în nordul Greciei, pe teritoriul fostei mine de lignit la suprafață de la Amynteo.
”Implementăm proiectele noastre solare într-un ritm impresionant. Primul grup de proiecte din portofoliul Amynteo este deja conectat la rețea, lucrările de construcție pentru clusterele II și III din Amynteo sunt într-un stadiu avansat, iar noi așteptăm cu nerăbdare să conectăm toate proiectele la rețea în cursul acestui an. Prin luarea acestei decizii finale de investiție, am pus bazele următoarelor două proiecte fotovoltaice de mari dimensiuni din Grecia, care vor contribui la atingerea obiectivelor climatice ale țării”, a declarat Costas Papamantellos, CEO RWE Renewables Hellas și CEO of Meton Energy S.A.

Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate