PROMELEK XXI, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de echipamente electrice, parte a grupului spaniol Elektra, a înregistrat în primele șase luni ale anului 2024 afaceri de 8,3 milioane lei din instalarea de sisteme fotovoltaice la cheie și estimează menținerea unui ritm susținut de creștere la nivelul întregului an.
În primul semestru, compania a livrat 6 proiecte de anvergură, de peste 400 kW, unor beneficiari finali din mai multe orașe din țară. Cele mai mari proiecte la cheie din portofoliul Promelek XXI au implicat echipe de până la 40 de tehnicieni și ingineri, care au acoperit montajul mecanic, electric și configurarea integrală a sistemului.
”Livrările de sisteme fotovoltaice la cheie au performat foarte bine în primul semestru, dublându-și valoarea comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Ne așteptăm la un ritm de creștere similar în partea a doua a anului, și, ținând cont de sezonalitatea specifică industriei, care implică vânzări mai mari în semestrul al doilea, sperăm să încheiem anul cu afaceri de 20 de milioane lei la nivelul acestei divizii. Deși complex, din punct de vedere logistic, acest business are un potențial important de creștere în perioada următoare, în contextul preocupărilor crescute privind eficiența energetică și fondurilor de dezvoltare disponibile”, a declarat Remus Hațegan, Director Executiv al PROMELEK XXI.
În cazul proiectelor de sisteme fotovoltaice la cheie, sectorul industrial generează 40% din vânzări, în vreme ce segmentul de logistică și cel comercial au fiecare o pondere de 30%. PROMELEK XXI este prezentă și pe segmentul rezidențial prin divizia de distribuție, care comercializează echipamente și componente ale sistemelor fotovoltaice.
Pe fondul interesului tot mai ridicat pentru reducerea costurilor energetice și accesului la diverse fonduri europene și guvernamentale, un număr semnificativ de companii au ales în ultima perioadă să investească în soluții de producere de energie regenerabilă, în principal fotovoltaică, în vederea acoperirii consumului. În 2023, România a înregistrat un an record în sectorul fotovoltaic, adăugând capacități noi care au însumat peste 1 GW, potrivit asociației de profil SolarPower Europe, care notează că această sursă de energie are cel mai rapid ritm de creștere din țară.
PROMELEK XXI a încheiat anul 2023 cu un business de cca. 44 milioane de euro (cca. 218 milioane de lei), în creștere cu 10% față de nivelul raportat în anul anterior.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate