Cu sprijinul Asirom, proiectul de educație financiară implementat de Junior Achievement România – Sensul Banilor – își continuă misiunea și în anul școlar 2025-2026. Scopul proiectului este să ajute elevii de gimnaziu să își dezvolte abilitățile și cunoștințele de educație financiară, dar și să îi inspire să adopte un comportament responsabil în ceea ce privește finanțele proprii.

Proiectul este parte a disciplinei JA Educație economică și financiară și este accesibil elevilor de gimnaziu încă din anul 2021.

Pentru un proces facil de învățare, profesorii și elevii înscriși în program au acces gratuit la platforma de învățare JA Learn și la un kit de materiale educaționale, iar activitățile se pot derula în format hibrid, accesibil pentru diferite tipuri de învățare.

Activitățile de tip applied learning, special adaptate vârstei, îmbină noțiuni financiare esențiale și exerciții practice, fiind menite să pregătească elevii pentru provocările financiare viitoare și abordând subiecte precum rolul banilor în societate, planificarea și gestionarea resurselor financiare într-un mod corect și responsabil, dar și modalități eficiente de economisire.

În anii precedenți, la nivel național peste 2.000 de elevi din 110 școli au parcurs o mare parte dintre activitățile proiectului încă din primul semestru al anului școlar în curs, sub îndrumarea atentă a peste 90 de profesori.