OMV Petrom anunță livrarea primului modul de electrolizor pentru producerea hidrogenului verde la rafinăria Petrobrazi. Acesta face parte din unitatea cu patru module și capacitate de 20 MW a rafinăriei pentru producția de combustibili sustenabili, SAF (combustibil sustenabil pentru aviație) și HVO (ulei vegetal hidrotratat sau motorină din surse regenerabile). Restul de trei module ale unității vor fi livrate în lunile următoare.
”Începerea livrării modulelor pentru capacitatea de hidrogen verde de 20 MW marchează un progres important în transformarea rafinăriei Petrobrazi în cel mai mare hub de producție de combustibili sustenabili din regiune și contribuie, în același timp, la îndeplinirea obiectivelor din PNRR ale României. Hidrogenul verde pe care îl vom produce va susține producția de SAF și HVO, combustibili esențiali pentru o mobilitate cu emisii reduse. Unitatea de combustibili sustenabili reprezintă o etapă-cheie în tranziția noastră energetică și în angajamentul de a contribui la decarbonizarea transporturilor”, a declarat Radu Căprău, Membru al Directoratului OMV Petrom.
Electrolizorul de 20 MW va avea capacitatea de a produce aproximativ 3.000 de tone de hidrogen verde pe an. Proiectul pentru instalația de hidrogen verde de 20 MW beneficiază de circa 21 milioane EUR fonduri nerambursabile prin PNRR.
Întregul program SAF HVO de la Petrobrazi implică investiții totale de 750 de milioane de euro: 560 milioane euro pentru construcții și 190 milioane euro pentru cele două instalații de producție a hidrogenului verde. Programul va avea o capacitate anuală de 250.000 de tone. Lucrările de construcție au început anul trecut și punerea în producție este planificată pentru 2028.
Cele două proiecte de hidrogen verde, cu o capacitate totală instalată de 55 MW și o producție anuală de aproximativ 8.000 tone, vor fi folosite pentru producția combustibililor sustenabili SAF și HVO, obținuți din uleiuri vegetale și uleiuri uzate. Potrivit OMV Petrom, acești carburanți pot reduce emisiile de CO₂ cu cel puțin 65% pe întreg ciclul economic.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























