Banca Comercială Română (BCR) anunță un record de participare la Naționala de Edu Fin – peste 25.000 de oameni din mai mult de 550 de companii și instituții au completat într-o singură zi testul construit pe temele evaluate de Flash Eurobarometru.
Evenimentul a avut loc în data de 15 septembrie, când peste 400 de angajați BCR, profesori Școala de Bani, au mers în peste 320 de companii private și aproximativ 230 de instituții publice și organizații, de la licee și primării la spitale, unități militare, inspectorate pentru situații de urgență și direcții de finanțe publice, în peste 36 de județe plus București.
Este cel mai mare număr de participanți la o acțiune de educație financiară organizată vreodată de BCR și noul record al băncii, la opt ani după ce, în 2018, BCR intra în Guinness World Records cu Cea mai mare lecție de educație financiară din lume, la care au participat 13.230 de persoane din 25 de orașe.
”Peste 550 de companii și instituții și-au deschis porțile în aceeași zi și au devenit antrenori-jucători ai Naționalei de Edu Fin. Mai mult de 25.000 de oameni și-au testat cunoștințele financiare într-o singură zi, iar noul nostru record spune, de fapt, ceva despre țară: că românilor le pasă de locul pe care îl ocupă România în Europa și că suntem gata să facem tot ce depinde de noi să-l schimbăm în bine. Suntem recunoscători pentru încrederea pe care am primit-o de la comunitățile din toată țara. Ne-au convins că educația financiară poate deveni o mișcare națională și că temele mari ale unei țări se rezolvă atunci când cetățenii se implică, cu optimism, efort și perseverență. Le mulțumim colegilor noștri, profesori Școala de Bani, și tuturor celor care au intrat în singura Națională în care poate juca o țară întreagă și în care, atunci când unul dintre noi învață, câștigăm toți” – Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.
Prin Naționala de Edu Fin, BCR își propune să-i adune pe români într-un demers pe termen lung, care creează obișnuință cu metodologia europeană, astfel încât aceștia să-și îmbunătățească relația personală cu banii, iar România să urce cel puțin o poziție la fiecare evaluare a cunoștințelor financiare.
BCR a construit în ultimii zece ani cel mai amplu ecosistem de educație financiară din România, prin programul Școala de Bani, care a ajuns la peste 1 milion de români, dar și prin proiectele asociate, așa cum sunt LifeLab, ZBOR și BCR Școala de Business. Naționala de Edu Fin adună toată această experiență într-un singur obiectiv de țară, formulat ca la o echipă națională, prin care BCR își propune să sprijine România să urce cel puțin o poziție la fiecare nouă evaluare europeană a competențelor financiare.
Reperul este Flash Eurobarometrul privind competențele financiare, realizat de Comisia Europeană o dată la doi ani. Ediția curentă este în plină desfășurare, până în decembrie 2026, iar rezultatele vor fi publicate în 2027. Românii mai au, așadar, patru luni de antrenament, iar cei care vor să afle unde se situează și ce mai au de antrenat își pot testa cunoștințele financiare pe site-ul BCR, în cadrul Naționalei de Edu Fin.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























