În anul 2025, Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001, linia națională gratuită dedicată persoanelor vârstnice, a înregistrat 11.697 de apeluri venite de la 5.769 de vârstnici din România, care au căutat sprijin, informare și conectare prin intermediul acestui serviciu.
Pe parcursul anului 2025, au fost 2.582 de apelanți noi și 2.912 apelanți recurenți. 275 de vârstnici au fost înscriși în serviciul de reapelare săptămânală, care are ca scop alinarea singurătății. De asemenea, 15 voluntari au fost implicați activ, în special în activitatea de reapelare săptămânală.
Analiza situației locative arată un nivel ridicat de singurătate: 56% dintre seniori locuiesc singuri (1.441), în timp ce 26% trăiesc cu partenerul (663). Un număr mai redus locuiește cu alte persoane (238) sau cu copii și nepoți (214), ceea ce subliniază fragilitatea rețelelor de sprijin familial la vârste înaintate.
În ceea ce privește distribuția pe categorii de vârstă, segmentul dominant – cu 38% – este cel al seniorilor cu vârste între 70 și 80 de ani (969), urmat de grupa 80 – 90 de ani – 19% (500) și 65 – 70 de ani – 16% (413). Totodată, prezența apelanților sub 50 de ani (271) indică implicarea aparținătorilor care solicită sprijin și informații în numele vârstnicilor, în timp ce categoria peste 90 de ani (78) reflectă situații de vulnerabilitate accentuată.
Din perspectiva mediului de rezidență, cei mai mulți apelanți – 39% – provin din mediul rural și orașe mici (1.010), urmați de orașe mari, inclusiv capitala (1.425). La nivel de distribuție geografică, București (682) și Muntenia (426) concentrează cel mai mare număr de apelanți, urmate de Moldova (466), Transilvania (445), Oltenia (199), Dobrogea (121) și Banat (96).
În ceea ce privește nevoile vârstnicilor, aceștia au solicitat preponderent informații diverse privind drepturi, servicii și ghidare socială (907 apelanți). Nevoia de îngrijire și suport în funcție de gradul de dependență s-a menținut pe locul al doilea, cu 661 de apelanți seniori. Pe locul 3 s-a situat interesul seniorilor de a fi activi și de a contribui în comunitate după pensionare (441 apelanți). Pe locurile patru și cinci sunt solicitările vârstnicilor pentru sprijin financiar și material (298), precum și sprijin emoțional (120).
În cei 10 ani de la înființarea liniei gratuite Telefonul Vârstnicului, echipa de asistenți sociali a răspuns la circa 117.300 de apeluri, oferind îndrumare și soluții pentru nevoile a circa 22.300 de beneficiari unici din toate regiunile țării.
Apelurile la Telefonul Vârstnicului se pot face gratuit la numărul 0800 460 001, de luni până vineri între orele 08.00 – 20.00 și sâmbăta între 08:00 – 16:00.
Telefonul Vârstnicului este un proiect social desfășurat de Fundația Regală Margareta a României, susținut în anul 2025 de Kaufland România, Johnson Wax, Yardi România, Compania Națională Loteria Română, Synevo România.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























