Asociația OvidiuRO, cu sprijinul Kaufland România, lansează inițiativa națională „Prinde gustul lecturii”, o campanie dedicată cultivării obiceiului de lectură zilnică în familie, ca parte esențială a unui stil de viață sănătos.
Printre beneficiile lecturii la vârste fragede sunt dezvoltarea abilităților de comunicare, emoționale și sociale, îmbunătățirea concentrării și gândirii critice, precum și întărirea legăturii afective dintre copil și părinte. Mai mult, copiii cărora li se citește zilnic până la vârsta de 5 ani sunt expuși la 290.000 de cuvinte în plus față de cei care nu au parte de această experiență.
”Cele mai recente date de la Eurostat plasează România pe ultimul loc în Europa la capitolul cititului, un semnal de alarmă despre o realitate pe care nu o putem ignora. Noi ne străduim să aducem cărți în casele celor mai puțin norocoși, însă este esențial ca fiecare părinte, indiferent de statutul financiar, să acorde cititului aceeași importanță pe care o acordă alimentației copiilor lor. Și să nu uite că mesele sunt zilnice”, spune Maria Gheorghiu, cofondatoare și președinte OvidiuRO.
Inițiativa „Prinde gustul lecturii” este realizată cu sprijinul Kaufland România, partenerul OvidiuRO în efortul de a oferi educație și resurse culturale copiilor din comunități defavorizate.
”De-a lungul celor șase ani de parteneriat cu OvidiuRO, am văzut cum cărțile pot deschide lumi noi și pot oferi copiilor din comunități defavorizate șansa unui viitor mai bun. Împreună, am reușit să distribuim peste 200.000 de cărți, contribuind activ la combaterea abandonului școlar. La Kaufland, credem că educația este fundația pe care se construiesc oportunitățile de mâine, iar lectura zilnică este la fel de esențială pentru minte cum este o alimentație sănătoasă pentru corp”, a declarat Katharina Scheidereiter, manager CSR Kaufland.
În cei 20 de ani de activitate, OvidiuRO a dăruit peste 700.000 de cărți ilustrate și a promovat obiceiul lecturii atât în grădinițe, cât și în rândul familiilor.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate