World Vision România, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, au lansat proiectul-pilot „Vreau la facultate – UBB&WVR Academy”, prin intermediul căruia se oferă un pachet educațional complex pentru studenți, sprijinindu-i pe aceștia să aibă cel mai bun start în carieră și în viață.
Unu din trei tineri din mediul rural se teme că familia nu va avea resursele financiare necesare pentru a-i susține la facultate, iar 14% se tem că nu vor găsi loc la cămin, costurile pentru o chirie fiind prea mari raportate la bugetele lor familiale, conform unui sondaj realizat de Fundația World Vision România. Tot legat de situația materială, aproape 78% dintre adolescenți sunt îngrijorați de nivelul tot mai ridicat al prețurilor.
În același timp, 80% dintre adolescenții de la sate și alte comunități dezavantajate își doresc să ajungă la facultate, însă fiind preocupați de aspectele financiare, 65% dintre absolvenții de liceu din mediul rural nu se înscriu în învățământul superior, se arată în același studiu al fundației.
OSCAR Downstream se alătură astfel proiectului „Vreau la facultate”, cu o contribuție financiară de peste 40.000 EUR, prin care vor fi sprijiniți 30 de tineri din comunități vulnerabile din mediul rural și preorășenesc să finalizeze studiile universitare și să facă performanță.
Principalele criterii de selecţie a tinerilor în programul „Vreau la facultate”, sunt reprezentate de venitul scăzut per familie, domiciliul în mediul rural, înscrierea în anul universitar 2024-2025 la facultate şi deschiderea studentului și a familiei în vederea participării la activitățile de educație non-formală organizate în cadrul programului.
Companiile și donatorii care doresc să sprijine studenții din medii defavorizate o pot face la adresa worldvision.ro.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate