Peste 1.300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume public și în programele lor electorale o poziție clară și transparentă față de legislația care sprijină sectorul neguvernamental.
Scrisoarea subliniază rolul esențial al facilităților fiscale în susținerea activităților pe care organizațiile le fac în interes public și atrage atenția asupra riscurilor unor posibile modificări legislative în anul electoral 2024 menite să anuleze sau să reducă aceste facilități. Printre altele, ONG-urile din România solicită partidelor să răspundă public cum vor susține păstrarea facilității fiscale de 20% (inclusiv D177), care permite companiilor să sprijine ONG-urile.
Facilitățile fiscale nu sunt doar un sprijin pentru ONG-uri, ci un mecanism care a permis ca zeci de mii de companii să contribuie la proiecte ce schimbă vieți, creând “un spațiu de intersecție în care statul, sectorul de afaceri și ONG-urile colaborează pentru binele comunității”.
Sectorul ONG contribuie cu 1,54% la PIB-ul României și angajează peste 127.000 de specialiști în domenii esențiale precum sănătate, educație, mediu și asistență socială. Proiectele realizate cu sprijinul facilităților fiscale au ajutat milioane de români aflați în situații vulnerabile, în special în zone în care statul nu dispune de resursele necesare.
Scrisoarea subliniază că încercările repetate de a limita accesul ONG-urilor la finanțare sau de a modifica prevederile fiscale subminează direct capacitatea organizațiilor de a răspunde nevoilor societății.
”În București sunt mai mulți oameni decât copaci și mai multe mașini decât oameni. Suntem în top 5 cel mai prost trafic din lume și bucureștenii pierd 1,5 ani din viață din cauza problemelor de poluare a aerului. ”Platforma de mediu pentru București” e un program care încorporează 45 de ONG-uri și grupuri de inițiativă și a finanțat 29 de proiecte cu aproape 2,5 milioane de euro. Din bani privați au fost finanțate lansarea aerlive.ro, prima rețea independentă de monitorizare a calității aerului și Asociația Parcul Natural Văcărești, înainte ca zona să fie declarată parc natural urban. Din bani privați, Pajiștea Petricani, 3 hectare de natură urbană, a ajuns să fie declarat parc natural de importanță locală. Din bani privați, în următorii 4 ani 1449 de hectare de natură urbană au șansa să fie puși sub protecție”, a declarat Alina Kasprovschi, Director executiv Fundația Comunitară București.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate