Obiectivele pe termen scurt și lung ale Grupului PPC pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră au fost validate de organizația internațională Science Based Targets initiative (SBTi). După o evaluare detaliată, SBTi a confirmat că obiectivele de reducere a emisiilor propuse de Grupul PPC sunt pe deplin aliniate cu ținta de limitare a încălzirii globale la 1,5°C, stabilită prin Acordul de la Paris, și cu scopul de a atinge emisii net-zero pe întregul lanț valoric până în 2040.

Odată cu această validare oficială din partea SBTi, Grupul PPC se numără în prezent printre cele aproximativ 3.600 de companii și instituții financiare care s-au angajat să atingă net-zero. Mai mult, PPC devine primul grup energetic din Grecia care primește această validare.

Odată cu validarea obiectivelor de decarbonizare de către SBTi, Grupul PPC se află oficial pe drumul către atingerea neutralității climatice până în 2040, aliniindu-se totodată cu obiectivul Acordului de la Paris de a limita creșterea temperaturii globale la 1,5°C. Din 2019, implementăm constant Pactul verde european în producția de energie electrică, eliminând treptat unitățile pe bază de lignit și dezvoltând rapid portofoliul nostru de energie regenerabilă, ca o condiție esențială pentru transformarea energetică a Grupului și un pilon important în efortul național de combatere a schimbărilor climatice. Ne menținem angajamentul față de acest obiectiv, integrând în strategia noastră crearea de valoare comună pentru mediu, societate, investitori și clienți”, a declarat Georgios Stassis, președinte și CEO-ul Grupului PPC.

Obiectivele pe termen scurt ale Grupului PPC, până în 2030, având ca an de referință 2021, validate de SBTi, sunt: reducerea cu 73,7% a emisiilor de gaze cu efect de seră tip 1 și 2 per MWh generat, reducerea cu 73,7% a emisiilor de gaze cu efect de seră tip 1 și tip 3/categoria 3 per MWh vândut și reducerea cu 42% a tuturor celorlalte emisii absolute de gaze cu efect de seră tip 3.

Obiectivele pe termen lung ale Grupului PPC, stabilite până în 2040, având ca referință anul 2021, includ reducerea cu 98.6% a emisiilor de gaze cu efect de seră tip 1 și 2 per MWh generat, reducerea cu 98.4% a emisiilor de gaze cu efect de seră tip 1 și tip 3/categoria 3 per MWh vândut și Reducerea cu 90% a tuturor celorlalte emisii absolute de gaze cu efect de seră tip 3.

Science Based Targets (SBTi) este o inițiativă internațională care încurajează companiile să stabilească obiective pentru reducerea emisiilor lor, pe care le validează pe baza celor mai recente date științifice referitoare la schimbările climatice. Inițiativa este o colaborare între organizația internațională non-profit CDP, Pactul Global al Națiunilor Unite, Institutul Mondial al Resurselor (WRI) și Fondul Mondial pentru Natură (WWF) și face parte din angajamentele Coaliției „We Mean Business”. SBTi definește și promovează cele mai bune practici în stabilirea de obiective bazate pe date științifice. Oferind o gamă de resurse și ghiduri pentru stabilirea obiectivelor, SBTi evaluează și aprobă independent obiectivele companiilor, asigurându-se că acestea respectă criterii stricte.

Criza climatică a devenit una dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă umanitatea, așa cum confirmă studiile științifice, constatările Grupului Interguvernamental de Experți privind Schimbările Climatice (IPCC) și comunitatea internațională prin Acordul de la Paris din 2015. Scopul central al Acordului de la Paris este de a întări răspunsul global la amenințarea schimbărilor climatice, menținând creșterea temperaturii globale în acest secol cu mult sub 2 grade Celsius față de nivelurile preindustriale și de a urmări eforturile de a limita și mai mult creșterea temperaturii, la 1,5 grade Celsius. Uniunea Europeană și-a propus să atingă neutralitatea climatică până în 2050 și, pe termen scurt, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030.

Prin strategia sa proactivă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, Grupul PPC se afirmă ca un lider în cadrul reglementărilor europene și se aliniază în mod constant cu descoperirile științifice referitoare la climă. Grupul PPC joacă un rol esențial în sprijinul angajamentelor Greciei de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, respectând obligațiile țării sub Acordul de la Paris, Legea Europeană privind Clima, cadrul de reglementare Fit for 55, precum și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU.

PPC SBTi-01

PPC SBTi-02

PPC SBTi-03