Premiile Mentor, acordate din 2010 de către Fundația Pentru Comunitate cu sprijinul MOL România, recompensează în fiecare an cadrele didactice care duc educația la nivel de excelență. Anul acesta, zece profesori și antrenori vor fi distinși cu acest premiu, ce constă într-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și suma de 8.000 de lei.

Potrivit organizatorilor, programul se organizează din dorința de a atrage atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori și antrenori sportivi care motivează tinerele talente să-și atingă potențialul. Chiar dacă eforturile acestor mentori au condus generații întregi spre succes, de multe ori activitatea lor a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale pe măsura valorilor realizate. În ceea ce privește nominalizările, acestea pot fi înscrise de orice persoană, atât în nume propriu, cât și în numele unui grup.

Gala Premiilor Mentor se va întoarce după șapte ani din nou la Cluj și va avea loc în primăvara anului 2024. În perioada 2017-2022 Gala Premiilor Mentor a fost organizată la Teatrul Odeon și la Teatrul Național București, iar în 2023 la Timișoara, Capitala Europeană a Culturii.