Nestlé România și Fundația PRAIS anunță lansarea noilor ediții, 2026–2027, a celor trei programe naționale de educație non-formală reunite sub umbrela „Împreună, pentru tânăra generație!”: „Și Eu Trăiesc Sănătos!” – SETS, „Planeta Albastră Contează pe Tine!” PACT și „Pet School”.
Lansarea a fost marcată în cadrul evenimentului «Școala de SuperEroi» desfășurat în Parcul Lumea Copiilor din București.
”Cele 3 programe naționale rămân o prioritate pentru noi, pentru că livrează exact ceea ce reprezintă, la nivel global, inițiativa noastră Nestlé for Healthier Kids: starea de bine a copiilor și a întregii familii. Ne dorim să continuăm să susținem formarea și menținerea, pe termen lung, a obiceiurilor de stil de viață sănătos – nutriție echilibrată, activitate fizică și sport –, alături de grija față de mediu și un comportament responsabil față de animalele de companie. Observăm, an de an, că părinții rămân motivați să se implice în toate cele trei cauze sociale, văzând impactul pozitiv asupra comportamentului copiilor lor”, a declarat Nicoleta Tupiță, Manager Nutriție Nestlé South-Eastern Europe.
Inițiate în urmă cu 15 ani, cele trei programe complementare au ajuns, cumulat, la circa 650.000 de elevi care au putut avea acces la activități, și au atins peste 1,5 milioane de membri de familie.
Ediția 2025-2026 a adus cea mai mare extindere: 443 de școli înscrise în programe, din 244 de comunități urbane și rurale din 34 de județe și Municipiul București. Rata de revenire voluntară a cadrelor didactice partenere a depășit 90%.
”Și familiile elevilor sunt partenerii noștri, nu simpli spectatori. Copiii aduc programele noastre acasă – gătesc și încep să aleagă mese sănătoase, fac mișcare, dorm mai bine, toate cu sprijinul părinților. Plantează flori și copaci, reciclează împreună, învață să aibă grijă, cu responsabilitate, de animalele de companie ale gospodăriei. Studiile noastre anuale de impact arată că valorile pe care copiii le asimilează la școală – despre nutriție, mediu și bunăstarea animalelor – migrează cu adevărat către viața de zi cu zi a familiei. Reușita sistemului circular, pe care l-am construit: școală, acasă în familie, comunitate, este reflectată de schimbările în bine ale comportamentelor pe care le urmărim cu bucurie și recunoștință an după an”, a declarat Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























