MOL a început producția de hidrogen în cea mai mare fabrică de hidrogen verde din Europa Centrală și de Est, rafinăria din Százhalombatta. Fabrica are o capacitate de 10 megawați și produce anual 1.600 de tone de hidrogen verde, neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon, care va fi utilizat pentru producția de combustibil.
”Hidrogenul verde este o sursă de energie curată și versatilă, pe care în prezent o utilizăm în producția de combustibil cu scopul de a ne reduce amprenta de dioxid de carbon, iar conform planurilor noastre, în curând, acesta va putea fi utilizat și în sectorul transporturilor. Producția și utilizarea hidrogenului verde contribuie, într-un mod inovator, la tranziția către energia verde, care reprezintă un obiectiv fundamental al strategiei MOL. După Százhalombatta, avem în plan instalații similare la Rijeka și Bratislava, cea din capitala Slovaciei urmând să devină operațională în al doilea trimestru al anului 2026”, a declarat Ádám Horváth, vicepreședinte New and Sustainable Businesses al Grupului MOL.
Instalația din Százhalombatta, în valoare de 22 de milioane EUR, face parte din strategia corporativă SHAPE TOMORROW a Grupului MOL de a contribui la creșterea sustenabilității, competitivității și independenței energetice în regiune. Noua tehnologie va înlocui treptat procesul de producție a carburantului pe bază de gaze naturale, care generează în prezent o șesime din totalul emisiilor de dioxid de carbon ale Grupului MOL.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate