Kaufland România și Asociația Plan B anunță lansarea celei de-a 10-a ediții a Caravanei Akademia Kinderland, o experiență educațională mobilă, bazată pe știință și joacă, care ajută copiii să înțeleagă felul în care alegerile alimentare le influențează energia, starea de bine, somnul și concentrarea.
Ediției aniversare a proiectului i se alătură ca ambasador Carmen Brumă, absolventă de master în nutriție la UMF ”Carol Davila” și promotoare a stilului de viață sănătos. Prin implicarea sa, Carmen Brumă își propune să devină un sprijin pentru părinții care caută un echilibru în alimentația celor mici, transformând regulile de nutriție în obiceiuri zilnice simple, distractive și ușor de adoptat.
”Mă bucur extrem de mult să mă alătur Caravanei Akademia Kinderland în această ediție aniversară. Ca specialist în nutriție, dar mai ales ca mamă, știu că cea mai mare provocare nu este să îi spui unui copil ce este sănătos, ci să îl determini să aleagă acel aliment de bunăvoie. Iar proiectul Akademia Kinderland face exact acest lucru: transformă regulile rigide de nutriție într-o aventură captivantă și o joacă plină de sens. Pornesc în această experiență cu multă energie și cu dorința de a le arăta părinților și copiilor că obiceiurile bune se construiesc simplu, zi de zi, cu zâmbetul pe buze”, declară Carmen Brumă, Ambasador Akademia Kinderland.
Caravana Akademia Kinderland 2026 va ajunge în 6 zone din sudul și sud-estul țării. În fiecare dintre acestea, Caravana va petrece primele două zile în școli gimnaziale, iar în următoarele trei zile se mută în parcările magazinelor Kaufland, unde intrarea este liberă (interval orar 10:00 – 18:00):
ALEXANDRIA: 23-24 septembrie – activități în școli; 25-27 septembrie – Kaufland Alexandria, Str. București nr. 168
GIURGIU: 30 septembrie – 1 octombrie – activități în școli; 2-4 octombrie – Kaufland Giurgiu, Bd. București nr. 197
CĂLĂRAȘI: 7–8 octombrie – activități în școli; 9-11 octombrie – Kaufland Călărași Mugureni, Str. București nr. 356
SLOBOZIA: 14–15 octombrie – activități în școli; 16-18 octombrie – Kaufland Slobozia, Șos. București–Constanța nr. 3F
BRĂILA: 21-22 octombrie – activități în școli; 23-25 octombrie – Kaufland Brăilița, Str. Industriei nr. 17P
La activitățile Caravanei Akademia Kinderland pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani.
Activitățile principale includ un traseu expozițional interactiv – „Street Food – din natură, la magazin și în farfurie” – în care copiii descoperă cum ajunge mâncarea din natură pe raftul magazinului și apoi în farfurie.
Zona de jocuri educaționale – „Serious Games Room” – pune accentul pe învățare prin joacă, testare și participare prin activități precum „Laboratorul simțurilor”, „Microbiomul fericit”, „Meniul lumii” și „Farfuria ideală”, alături de alte jocuri și provocări interactive.
”Ediția a 10-a a Caravanei Akademia Kinderland ne arată, încă o dată, cât de important este ca cei mici să învețe despre nutriție într-un mod simplu, practic și prin joacă. Tocmai de aceea, pentru Kaufland, susținerea educației pentru un stil de viață echilibrat este un demers pe termen lung, prin care ne dorim să fim aproape de comunități și de familii. Îi invităm pe părinți și pe cei mici să ne viziteze în parcările magazinelor Kaufland aflate pe traseul Caravanei și să descopere împreună cât de simplu și distractiv este să facă alegeri mai bune zi de zi”, declară Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România și Moldova.
”Să ajungem la ediția a 10-a este un moment de referință pentru noi ca ONG și confirmarea că educația nutrițională prin joc structurat funcționează. Din 2018 până în prezent, Caravana a devenit un spațiu de învățare și încredere pentru comunități. Acum, în acest punct de maturitate al proiectului, prezența lui Carmen Brumă ne aduce o energie nouă. Ne dorim ca, dincolo de experiența interactivă din Caravană, fiecare copil, părinte sau educator să plece acasă cu acele soluții simple, dar esențiale, capabile să le transforme stilul de viață pe termen lung”, declară Raluca Costache, Project Manager Asociația Plan B.
În România, obezitatea infantilă rămâne o problemă majoră de sănătate publică: un sfert dintre copiii români suferă de obezitate, iar numărul lor este în creștere, potrivit Atlasului Mondial al Obezității 2024. În același timp, multe familii nu au acces constant la educație nutrițională practică, ușor de aplicat, iar alegerile alimentare sunt adesea ghidate de obișnuință sau disponibilitate, cu efecte directe asupra stării de bine. Kaufland România și Asociația Plan B fac echipă pentru a oferi părinților resurse în educarea copiilor și sprijin în formarea unor rutine sănătoase.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























