iO Partners anunță încheierea procedurii de furnizare a serviciilor de management pentru dezvoltarea unei ferme solare de 126MW în comuna în Văcărești, Dâmbovița.

Proiectul de mare capacitate a fost dezvoltat pentru investitori locali începând din 2021, fiind achiziționat recent de compania de energie regenerabilă DRI, ca al treilea proiect al acesteia în România.

Compania DRI va demara construcția parcului solar în această toamnă, urmând ca proiectul să devină operațional în toamna anului 2025. Ferma solară se va întinde pe o suprafață de 183 de hectare și va produce, estimativ, 205,8 GWh de electricitate.

A fost un proiect cu provocări, legate în principal de modificările legislative survenite între timp, precum și de obținerea autorizațiilor, însă am avut avantajul de a-l demara din timp, ceea ce ne-a permis să obținem condiții foarte bune de conectare la rețea. Acest lucru a făcut ca proiectul să devină foarte atractiv pentru investitori”, a declarat Costin Bănică, managerul echipei de Consultanță în Energie și Infrastructură a iO Partners.

Compania de consultanță imobiliară iO Partners a fost implicată până acum în managementul dezvoltării a peste 450 MW de proiecte de energie regenerabilă fotovoltaică, păstrând pentru investitori o rezervă de proiecte în curs ce depășește 500 MW.