ING Bank România, împreună cu un consorțiu de 4 ONG-uri, lansează programul „Începe la școală”, un demers comun de îmbunătățire a experienței școlare, creat și dezvoltat împreună cu Școala Încrederii, CSR Nest, Asociația De-a Arhitectura și Centrul de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE).
Timp de 2 ani (2024-2026), cele 10 școli incluse în proiect vor beneficia de o intervenție integrată, cu inițiative și moduri de lucru complementare, care vizează spații sigure, moderne și sustenabile, o infrastructură de bază și eficiență energetică, relații sănătoase și educație psihoemoțională.
Sub mesajul ”O comunitate sănătoasă începe la școală”, într-un spațiu modern și adecvat, cu învățământ atractiv, profesori implicați și elevi curioși, care comunică deschis, programul „Începe la școală” își propune să reafirme importanța școlilor ca loc pentru dezvoltarea unei comunități sănătoase, pentru învățare de calitate, bunăstare și siguranță.
Considerând că adevărata transformare durabilă a școlilor nu poate fi realizată de un singur actor, ci mai degrabă de mai mulți, care înțeleg cu adevărat punctele nevralgice și complexe ale sistemului de educație, programul „Începe la școală” va acționa într-un consorțiu. Acesta va implementa în cele 10 școli un proces care le îmbunătățește infrastructura și eficiența energetică, integrează noi metode de predare, mai ales a științelor, care contribuie la calitatea educației, implică elevii în decizii care au legătură cu mediul construit al școlii lor și stabilește un dialog deschis între adulți pentru bunăstarea elevilor. Școlile selectate pentru acest program fac parte din rețeaua de școli a organizației Școala Încrederii din județele Timișoara, Cluj, Sibiu, Dolj și Vâlcea.
Pe lângă inițiativa integrată a celor 4 organizații, programul găzduiește sub aceeași umbrelă o abordare diferită a matematicii, condusă și implementată de CEAE, care își propune să extindă abordarea din cadrul proiectului „Fizica Altfel” și să inițieze programul „Matematica Altfel”. Cu ajutorul acestuia, se dorește, pe termen lung, construirea unei fundații solide pentru a duce educația financiară în școli într-un mod sistematic, matematica fiind cea mai evidentă poartă către înțelegerea noțiunilor despre finanțe.
”Acest program este o oportunitate pentru noi să testăm un nou mod de lucru colaborativ, care poate deveni o metodă de bună practică pe care să o adoptăm pe termen lung. O perspectivă multidisciplinară ne permite să adresăm simultan diferite unghiuri care afectează bunăstarea oamenilor la școală, un spațiu formator atât de important. Infrastructura, procesul de învățare, relațiile sănătoase și implicarea elevilor sunt 4 dintre nevoile cele mai pregnante pe care noi le-am identificat și care au devenit definiția noastră pentru o școală sustenabilă. Ne bucurăm că cele 4 organizații au acceptat invitația noastră de a lucra împreună, aducând experiența lor în acest proces transformativ. Abia așteptăm să vedem ce învățăm din acest proces, în rolul nostru de partener și finanțator, și să înțelegem mai multe despre impactul pe care îl poate avea o astfel de abordare”, a spus Maria Cristina Matei, Director Operațiuni la ING Bank România
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate