Hansa constată că românii achiziționează tot mai mult electrocasnicele de gătit pe bază de energie electrică, pe măsură ce numărul prosumatorilor atinge noi recorduri. Conform celor mai recente date publicate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), la finalul lunii mai 2025, în România erau racordați 228.302 prosumatori.
Potrivit reprezentanților Hansa, companie producătoare de electrocasnice pentru gătit, această explozie a micro-producătorilor de energie electrică se reflectă direct în interesul acestora pentru aparatele electrice de bucătărie, pe care tot mai mulți consumatori le aleg în defavoarea echipamentelor pe gaz.
”Observăm o schimbare de paradigmă în comportamentul de consum: românii investesc în panouri fotovoltaice și, simultan, își transformă bucătăriile pentru a folosi această energie verde. Tendința de a renunța la gaz în favoarea soluțiilor de gătit electrice eficiente, precum plitele cu inducție, vitroceramice, mixte și cuptoarele încorporabile, este tot mai pronunțată. Creșterile noastre de vânzări de peste 60% la plite electrice și 40% la cuptoare în primul semestru din 2025 arată apetitul crescut al românilor pentru aparate de gătit eficiente energetic, compatibile cu noul lor stil de viață sustenabil”, declară Mioara Bolozan, Country Manager Hansa România & Bulgaria.
Pe lângă migrarea spre energie electrică și adoptarea electrocasnicelor cu eficiență ridicată, reprezentanții companiei au mai observat un interes crescut al cumpărătorilor pentru funcții inteligente (smart). Astfel, posibilitatea de a controla cuptorul de pe telefon sau de a programa prepararea mesei în anumite intervale orare reprezintă facilități tot mai căutate.
Cu o tradiție de aproape 70 de ani în producția de aparate de gătit la fabrica sa din Wronki, Polonia, Hansa se poziționează ca un expert în domeniu și un promotor al eficienței energetice. Parte a grupului european Amica, activ în peste 50 de țări, Hansa oferă o gamă completă de aragazuri, plite și cuptoare încorporabile proiectate pentru a satisface cerințele actuale de consum redus, fiabilitate și design modern.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























